Antena 3 CNN Actualitate Locale Un paznic de vânătoare a murit după ce s-a împușcat cu arma din dotare, în Maramureș

Un paznic de vânătoare a murit după ce s-a împușcat cu arma din dotare, în Maramureș

de Vasile Dale    |   

Este anchetă în localitatea maramureșeană Desești, după ce, noaptea trecută, un bărbat de 49 de ani, paznic la un fond de vânătoare, s-a împușcat cu arma din dotare, chiar în curtea locuinței sale.

Incidentul a fost anunțat la numărul de urgență 112, în jurul orei 23:00. Polițiștii au primit un apel prin care au fost anunțați că un bărbat din Desești s-a împușcat cu arma din dotare.

Ajunși la fața locului, polițiștii l-au găsit pe bărbat decedat. Acesta prezenta o plagă prin împușcare la nivelul pieptului. Medicii care au intervenit nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Aceștia au fost nevoiți să constate decesul.

Bărbatul era paznic la un fond de vânătoare din comuna Desești și era cunoscut în zonă ca meșter popular. De altfel, acesta, alături de fratele lui, au fost cei care au lucrat lemnul care înfrumusețează casa parohială din Desești.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga spitalului din Baia Mare unde medicii legiști urmează să stabilească cu exactitate cauza decesului.

Bărbatul suferea de mai multe afecțiuni medicale și a amenințat în repetate rânduri că se va sinucide.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile