Antena 3 CNN Actualitate Pavilionul ars de la Institutul "Matei Balş" nu a fost renovat nici acum. Director: "Poate dura şi un an de zile"

Pavilionul ars de la Institutul "Matei Balş" nu a fost renovat nici acum. Director: "Poate dura şi un an de zile"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:41 22 Aug 2021 Modificat la 12:44 22 Aug 2021

Pavilionul distrus de foc în luna ianuarie, la Institutul Matei Balş, nu va mai putea primi pacienţi, pentru că nu a fost renovat nici acum, la şapte luni de la terminarea anchetei criminaliştilor.

Problema s-ar putea rezolva dacă Institutul Matei Balş primeşte aviz de la Ministerul Sănătăţii şi de la ISU. În acest caz, renovarea s-ar face fără îmbunătăţirile despre care s-a vorbit.

În cazul în care întreg pavilionul va fi redat cu toate îmbunătăţirile neceare, atunci acest lucru ar putea dura şi un an de zile.

Modernizarea pavilionului poate dura şi un an de zile

"În momentul de faţă se deşfăşoară proiectarea noului pavilion, sunt discuţii cu proiectanţii şi cu cei de la IGSU, pentru a preveni astfel de incidente care au avut loc.

Modernizarea pavilionului poate dura şi un an de zile, o facem pe etape. Adică să dăm în folosinţă cele trei etaje pe care le avem şi, apoi, unul câte unul, să îmbunătăţim fiecare etaj.

Dacă primim aprobare şi de la ISU şi de la Ministerul Sănătăţii, în maxim o săptămână noi putem să dăm în folosinţă trei din cele patru etaje", a spus dr. Cătălin Apostolescu, director la Institutul Matei Balş din Capitală.

Mărturii din infernul de la Balş. Paramedic SMURD: "Nu mai văzusem aşa ceva până atunci decât în filme"

Protagonistul imaginii care a făcut înconjurul internetului în ziua tragediei de la Institutul Matei Balş din Capitală a vorbit despre coşmarul trăit acolo, în exclusivitate la Antena 3.

Este vorba despre Cosmin Precup, paramedic voluntar la SMURD, care a fost printre salvatorii pacienţilor de la salonul 5. 

"Era o stare de oboseală combinată cu ce văzusem acolo. Nu mai văzusem aşa ceva până atunci. Efectiv eram impresionat şi copleşit de nivelul tragediei", a povestit Precup.

Incendiul a izbucnit într-un salon de la Matei Balş, în jurul orei 05.00, pe data de 29 ianuarie 2021, iar momentul izbucnirii incendiului a fost filmat de o cameră de supraveghere.

Incendiul, care ar fi izbucnit din cauza unui scurtcircuit la sistemul electric, ar fi fost urmat de exploziile a două butelii de oxigen.

Etichete: matei balș incendiu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole