Filatiev a scris cartea - al cărei subtitlu este "Soldatul rus care a spus 'nu' războiului din Ucraina" - în așteptarea răspunsului autorităților franceze la cererea sa de azil.
În prezent, fostul militar nu are slujbă sau casă, relatează agenția spaniolă EFE, căreia autorul cărții i-a acordat un interviu prin intermediul unei platforme video.
În această cronică de război și, în același timp, autobiografică, Pavel Filatiev vorbește despre un an 2022 în care a petrecut două luni în Ucraina fără să știe cu adevărat dacă lupta împotriva NATO, împotriva Ucrainei, împotriva mercenarilor sau a naziștilor.
El povestește și despre întoarcerea în Rusia, în concediu medical, în timp ce propaganda Moscovei spunea o poveste complet diferită de ceea ce trăise el pe front.
În cele din urmă, fostul soldat a fugit din țară și s-a refugiat la Paris.
Pavel Filatiev: "La așa ceva, cei din propaganda rusă sunt artiști"
"Pe parcursul lunilor decembrie (2021), ianuarie şi prima jumătate a lunii februarie 2022, acel șantaj pe care l-a încercat Putin la adresa statelor europene și al Statelor Unite îmi părea ca un zgomot de arme", povestește Filatiev pentru EFE.
El nu și-a dezvăluit locația, pentru a nu risca să sfârșească precum alți "dușmani" ai Kremlinului, otrăviți cu poloniu sau morți în circumstanțe stranii.
"Am crezut că aici se va opri totul, că va fi o demonstrație de forță: capacitatea unei armate din 200.000 de militari de a se concentra la frontiera cu Ucraina și, în acest fel, de a pune presiune pe politicienii ucraineni și pe Occident (...) Nici în visele mele cele mai urâte nu-mi imaginam că, de fapt, Rusia invada Ucraina", explică el.
"Chiar și în timpuri de pace, înainte de a începe războiul, armata rusă era complet mâncată de corupție. Se fura tot ce se putea fura, apoi se revindea. Ceea ce este curios este felul în care aparatul de propagandă rus reușise să convingă lumea întreagă și propriul popor că era vorba doar despre cele mai mari și mai bine pregătite manevre militare din lume. La așa ceva chiar că sunt artiști", apreciază Filatiev.
Ajuns pe câmpul de luptă, bărbatul născut în 1988 la Volgodonsk a fost rănit la un ochi și s-a întors în Rusia după două luni.
Pavel Filatiev: "Se schimbă ceva dacă intervin forțe externe, moare Putin sau Rusia folosește arma nucleară"
"La televizor se vorbește despre o operațiune specială, de denazificare, de demilitarizarea Ucrainei, de faptul că (rușii) vor trece prin ei (prin ucraineni) ca prin brânză, că este un război împotriva regimului nazist ucrainean (...) Nu are nimic de-a face cu ceea ce văzusem eu pe front. Și, evident, tehnicile de manipulare ale soldaților și ale populației civile sunt diferite. Pe soldați trebuie să-i motivezi, iar populația civilă trebuie liniștită", detaliază Pavel Filatiev.
Cât despre ce urmează să se întâmple mai departe, fostul militar exclude posibilitatea ca Putin să se așeze de bunăvoie la masa dialogului.
În opinia sa, președintele rus a început războiul pentru a evita ca popularitatea lui "să cadă în picaj".
Filatiev crede totuși că cele două armate au ajuns la un nivel de "paritate" în care va fi mult mai dificil să se înregistreze progrese semnificative, cu excepția mai multor situații extreme încă neîntâlnite: dacă în joc factori externi, dacă Putin ajunge "pe lumea cealaltă" sau dacă Rusia decide să folosească armamentul nuclear.
Sursa: Agerpres