Antena 3 CNN Externe Trimisă acasă de medici, o tânără româncă a murit în braţele surorii sale aşteptând ambulanţa care a venit după trei ore, în Italia

Trimisă acasă de medici, o tânără româncă a murit în braţele surorii sale aşteptând ambulanţa care a venit după trei ore, în Italia

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 21:44 25 Oct 2022 Modificat la 21:44 25 Oct 2022

Paula s-a mutat, împreună cu familia, în Roma, şi lucra la un bar din cartierul Trastevere. În vara acestui an, ea a început să se simtă rău şi a mers Unitatea de Primiri Urgenţe a unui spital.

Se întâmpla pe 21 iulie 2022, atunci când tânăra româncă a început să aibă dureri crunte de stomac şi a mers la spital, însă medicii i-au dat asigurări că nu e nicio problemă, i-au prescris analgezice şi au trimis-o acasă.

După două zile, Paula a plecat mai devreme de la serviciu pentru că se simţea rău. A ajuns acasă şi i-a spus surorii sale, Rebeca, că nu îşi mai simte mâinile şi picioarele şi a rugat-o să sune la ambulanţă.

Potrivit jurnaliştilor La Repubblica, primul apel la numărul de urgenţe a fost efectuat la ora 13:03. Tânăra româncă a aşteptat în zadar un echipaj medical, iar între timp starea ei s-a înrăutăţit.

Sora Paulei a sunat, din nou, la ora 14:13 şi a anunţat că are nevoie urgentă de o ambulanţă, iar al treilea apel a fost efectuat la ora 14:57, atunci când tânăra nu mai putea să vorbească şi să vadă.

Ultimul apel a fost efectuat la ora 15:29, iar după zece minute o ambulanţă a ajuns la adresa indicată de sora Paulei, însă era prea târziu.

Paula a fost declarată decedată la ora 17:14, iar medicii legişti au descoperit, după necropsie, că tânăra româncă a murit din cauza unui şoc septic cauzat de un ulcer duodenal perforat.

Familia Paulei a depus o plângere pentru omor din culpă.

Etichete: Italia roma
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole