Antena 3 CNN Actualitate Paul Stănescu: PSD se află într-un moment de cotitură

Paul Stănescu: PSD se află într-un moment de cotitură

1 minut de citit Publicat la 13:38 19 Sep 2018 Modificat la 13:38 19 Sep 2018

Partidul Social Democrat se află într-un moment de cotitură, consideră vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, semnatar al unei scrisori deschise prin care se cere "demisia imediată" a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor.

"Mi-am asumat această declaraţie, alături de doamna Firea şi domnul Ţuţuianu, conştient fiind că Partidul Social Democrat se află într-un moment de cotitură. A sosit timpul să spunem lucrurilor pe nume, într-un cadru cât mai larg, pentru că numai aşa putem lua deciziile corecte. Am identificat, alături de colegii mei, cauzele care au condus la situaţia noastră actuală, una deloc favorabilă, în ciuda măsurilor bune din punct de vedere economic şi social pe care le-a luat Guvernul. Am propus, de asemenea, un plan de măsuri, unele imediate, altele pe termen mediu, care să ne asigure păstrarea guvernării, a poziţiei de cea mai puternică forţă politică a României şi premisele câştigării alegerilor care vor avea loc anul viitor", a precizat Paul Stănescu.

Potrivit vicepremierului, trebuie asigurată stabilitatea coaliţiei majoritare şi totodată implementarea programului de guvernare.

"Trebuie să asigurăm stabilitatea coaliţiei majoritare, continuarea şi implementarea proiectelor importante ale actualului Guvern, să sprijinim administraţia publică locală prin investiţii publice şi alocări judicioase de fonduri, să îmbunătăţim imaginea PSD atât pe plan extern, cât şi pe plan intern, fără însă a face rabat de la principiile noastre şi fără a ne asocia în vreun fel cu forţe care ne erau potrivnice până mai ieri", a conchis Paul Stănescu.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole