Paul Stănescu a transmis, sâmbătă, că președintele Klaus Iohannis are datoria constituțională, legală și morală să scoată rapid România „din situația penibilă în care se află întreg Guvernul”.
„Să renunțe la dubla măsură! Executivul nu mai poate fi condus de un politician condamnat penal. Menținerea lui Cîțu în funcție este un atac la credibilitatea României. Demiterea sau demisia! Nu sunt alte soluții. Un premier șantajabil nu poate guverna în interesul românilor”, spune secretarul general al PSD.
Stănescu spune că „sub patronajul președintelui, ipocrizia riscă să devină politică de stat”.
„Penalul lui Iohannis este mai presus de lege? Politicienii PNL au voie să fie condamnați penal, să facă închisoare și să ocupe funcții publice? Unde au ascuns useriștii campania
„Odată cu dezvăluirea istoricului penal, premierul Cîțu a devenit doar o marionetă. Haosul din coaliție a escaladat. Deciziile se vor lua de acum încolo doar pe bază de șantaj, prin forță, nu pe bază de negociere politică transparentă.” - mai susține secretarul general al PSD.
Secretarul general al PSD mai spune că Iohannis a eșuat „cu toți premierii lui, cu toate guvernele sale” și îi cere președintelui ca „măcar acum, în ultimul ceas, după o guvernare eșuată, după ce a pus un penal în fruntea guvernului” să vină cu „o veste fantastică pentru români”, referindu-se la demiterea lui Cîțu.