Antena 3 CNN Externe Paul Manafort, fostul director de campanie al lui Trump, a fost condamnat la 43 de luni de închisoare

Paul Manafort, fostul director de campanie al lui Trump, a fost condamnat la 43 de luni de închisoare

<1 minut de citit Publicat la 18:54 13 Mar 2019 Modificat la 18:54 13 Mar 2019

Paul Manafort, fostul şef de campanie al preşedintelui Donald Trump, a fost condamnat miercuri la 43 de luni de închisoare suplimentare pentru două acuzaţii de conspiraţie, la care a pledat vinovat în septembrie anul trecut, transmit Reuters şi dpa. 

Manafort primise joi o pedeapsă de 47 de luni de închisoare pentru infracţiuni financiare scoase la lumină de ancheta condusă de procurorul special Robert Mueller, care investighează amestecul Rusiei în alegerile din 2016. 

Veteranul republican a fost condamnat după ce procurorii l-au acuzat că nu a declarat milioane de dolari câştigate în calitate de consultant al fostului guvern pro-rus al Ucrainei. Conform acuzaţiilor aduse de procurori, după fuga preşedintelui pro-rus Viktor Ianukovici din Ucraina, Paul Manafort a minţit băncile pentru a-şi asigura împrumuturi şi a menţine un stil de viaţă opulent, cu case de lux, costume de designer şi chiar o jachetă din piele de struţ, care a costat 15.000 de dolari. 

Paul Manafort este singurul judecat dintre cele 34 de persoane şi trei companii acuzate de echipa procurorului special Robert Mueller.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole