Paul Lambrino şi Remus Truică sunt urmăriţi penal de DNA într-un nou dosar, legat tot de retrocedări ilegale, procurorii anticorupție stabilind că statul român a fost prejudiciat cu suma de
9.523.769 euro.Procurorii DNA au comunicat că au extins urmărirea penală pe numele celor doi față de fapte legate de retrocedarea nelegală a unei suprafețe de 47 hectare de pădure situată în localitatea Snagov. Acuzațiile care le sunt aduse se referă la complicitate la luare de mită și spălare de bani.
”Concret, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații Remus Truică și Al României Paul Philippe pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave și spălare a banilor”, se arată în comunicatul DNA.
În acest nou dosar, Chiriac Theodor, la data faptelor director tehnic în cadrul Direcției Silvice Ilfov, delegat în funcția șef al Direcție menționate, a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă continuată și participație improprie la spălare a banilor.
COMUNICATUL DNA
”Începând din anul 2006, în contextul în care formulase cereri sau intenționa să ceară restituirea unor terenuri situate în apropierea Capitalei, inculpatul Al României Paul Philippe i-a promis inculpatului Remus Truică și asociaților lui din grupul o cotă parte importantă, între 50% și 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România și, ulterior, le-a și dat acestora bunurile, pe măsura obținerii lor, în schimbul intervenției membrilor grupului infracțional pe lângă funcționari publici cu atribuții în reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate sau asupra judecătorilor, urmând a se reuși, în mod injust, obținerea bunurilor revendicate și punerea în posesia lor.
În perioada septembrie noiembrie 2005, la Primăria Snagov s-a înregistrat o cerere și o revenire prin care inculpatul Al României Paul Philippe solicita restituirea a 47 ha pădure, teren situat în localitatea Snagov.
La data de 9 martie 2006, s-a întocmit procesul verbal al comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din cadrul primăriei Snagov, care a constatat că inculpatul Al României Paul îndeplinește condițiile pentru restabilirea dreptului de proprietate pentru 46,78 ha teren. Aceasta, deși prin adresa din 24.02.2006, cât și la data 10.03.2006, reprezentantul Ocolului Silvic Snagov s-a opus retrocedării, întrucât nu exista act de proprietate și terenul revendicat nu se afla în anexa la Decretul 38/1948.
Din probatoriu a rezultat că, în realitate nu a avut loc o ședință a comisiei, ci la insistențele secretarului localității, inculpatul Dima Niculae, un funcționar a semnat anexa 37 (în care se menționează persoana și suprafața aprobată la retrocedare), care a fost înaintată apoi Comisiei județene pentru validare pentru 46, 78 ha pădure. Atât procesul verbal, cât și anexa 37 au fost semnate de primarul Mușat Apostol și de secretarul Dima Niculae și înainte spre validare comisiei județene constituite la nivelul Instituției Prefectului Ilfov.
La dosarul de restituire nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că inculpatul Al României Paul Philippe este persoană îndreptățită, că antecesorul său a deținut un titlu pe acel teren, suprafața de teren și faptul că deținea pădurea la momentul exproprierii.
Prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006, comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a hotărât validarea anexei 37, recunoscându-i lui Al României Paul Philippe un drept de proprietate pentru 46,78 ha teren cu vegetație forestieră situat în localitatea Snagov.
După emiterea hotărârii de validare, s-a acționat apoi pentru punerea efectivă în posesie, demersuri în acest sens fiind făcute cu sprijinul primarului Mușat Apostol, iar pe de altă parte de inculpatul Truică Remus, care a apelat persoane din cadrul Direcției Silvice Ilfov, singura instituție care putea dispune punerea în posesie.
Inculpatul Truică Remus a apelat la directorul tehnic al Direcției silvice, o cunoștință a sa, inculpatul Chiriac Theodor. Acesta din urmă a semnat, în numele șefului Direcției, o adresă prin care Direcția Silvică a solicitat Ocolului Silvic să-l pună în posesie pe inculpatul Al României Paul.
Ulterior, la datele de 26.06.2007 și 15.08.2007, inculpatul Al României Paul Philippe a fost pus in posesie cu suprafața totală de 46,78 hectare pădure în localitatea Snagov”.
Remus Truică voia să-l bage pe Paul Lambrino în GuvernOmul de afaceri Remus Truică și prințul Paul Lambrino sunt
în arest la domiciliu în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa. În 2008, Remus Truică făcea presiuni pentru ca Paul Lambrino să primească o funcţie în Guvernul României, după modelul lui Radu Duda, ginerele regelui Mihai.
Potrivit unei interceptări din dosarul DNA, Truică a tras sfori ca Paul Lambrino să primească o funcţie pe modelul principelui Radu, care a fost Reprezentant Special al Guvernului României pentru Integrare în perioada septembrie 2002- septembrie 2008, în perioada în care premieri ai României au fost Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu.