Antena 3 CNN Actualitate Patru victime ale exploziei din Crevedia, transportate cu aeronave ale Forţelor Aeriene Române către Milano și Bruxelles

Patru victime ale exploziei din Crevedia, transportate cu aeronave ale Forţelor Aeriene Române către Milano și Bruxelles

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 09:04 27 Aug 2023 Modificat la 09:54 27 Aug 2023

Update 09:50 Aeronava militară cu cei doi pacienți a aterizat la Bruxelles.

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat duminică, în jurul orei 5.15 pentru a efectua o misiune umanitară pe ruta Otopeni - Bruxelles-Otopeni.

Aeronava transportă doi pompieri care au suferit arsuri în urma incendiului produs la depozitul de carburanți din localitatea Crevedia, județul Dâmbovița.

Cea de-a doua aeronavă C-27J Spartan a decolat la ora 8.00 cu destinaţia Milano, Italia, pentru transportul a încă doi pacienți civili care au suferit arsuri.

Tot duminică, ar mai putea fi transportați și alți pacienți la spitale din Austria și Germania, potrivit Mediafax.

Citește și: Explozii puternice, urmate de incendiu, la o stație GPL din Crevedia: A fost activat Planul Roșu de intervenție

Potrivit ultimului bilanț, 58 de oameni au fost răniți, iar o persoană a murit, în urma exploziilor de la stația GPL din Crevedia.

De asemenea, 10 persoane se află în stare gravă și sunt intubate.

Din totalul victimelor, 43 de persoane sunt cadre ale MAI (39 pompieri, 2 polițiști si 2 jandarmi).

Din motive de siguranță, 3.000 de localnici au fost evacuați.

Între timp, autoritățile au deschis o anchetă pentru a afla cu exactitate ce a provocat exploziile.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole