Primăria Oradea a făcut publice, joi, imagini care au surprins vandalizarea uneia dintre cele două toalete publice distruse din Parcul Barcăului.
De asemenea, Primăria a înaintat plângere penală către Poliţia Municipiului Oradea în vederea identificării făptaşilor, potrivit ebihoreanul.ro
[GAL layout="2"]"Din filmare se vede brutalitatea acţiunilor celor patru tineri, care lovesc cu picioarele toaleta, forţează uşa de intrare, lovind cu tutorii smulşi de la arborii din parc, după care o escaladează şi lovesc luminatorul, încercând să intre înăuntru.
Ca urmare a acţiunilor celor patru, toaletele au devenit nefuncţionale.
Incidentul a avut loc pe 29 septembrie, la ora 3 dimineața.
La un moment dat se vede cum grupul de copii se apropie, iar într-o primă fază pare că ar vrea să folosească toaleta. După ce încearcă de mai multe ori să intre, se urcă pe container, iar apoi lovesc cu picioarele ușa".
Pagubele se ridica la 15 mii de euro în cazul celor 2 toalete, fiind distruse spaţiul tehnic, vasul WC, chiuvetele, oglinzile, display-ul LCD şi uşile de acces automată. Autorii au folosit dale de piatră din pavajul aleilor aflate în apropiere.
Imaginile surprinse de camerele de suprafață au fost deja transmise poliției locale dar și presei, în speranța că adolescenții vor fi recunoscuți și identificați. Iar cetățenii ce observa acte de vandalism, sunt îndemnați să sune la 112.