Antena 3 CNN Actualitate Patru presupuşi jihadişti din gruparea Statul Islamic, arestați în Macedonia

Patru presupuşi jihadişti din gruparea Statul Islamic, arestați în Macedonia

<1 minut de citit Publicat la 19:54 09 Iul 2016 Modificat la 19:54 09 Iul 2016

Patru macedoneni suspectaţi că au luptat în Siria şi Irak pentru gruparea jihadistă Stat Islamic au fost arestaţi în ţara de origine, scrie AFP.

''Poliţia a arestat patru membri ai grupării Stat Islamic care au luptat în Siria şi Irak. Potrivit Informaţiilor noastre, ei erau combatanţi în rândul Statului Islamic'', a declarat pentru AFP un reprezentant al poliţiei macedonene, Dejana Nedeljkovic.

Poliţia, care a desfăşurat această operaţiune începând de vineri seară, încă este în căutarea altor trei persoane, dintre care două se află probabil pe front, a precizat Nedeljkovic.

În cadrul operaţiunii au fost efectuate percheziţii la Skopje şi Tetovo (nord-vestul Macedoniei), fiind confiscate computere, telefoane portabile şi paşapoarte.

Minoritatea albaneză musulmană reprezintă un sfert din cele 2,1 milioane de locuitori ai Macedoniei.

Autorităţile de la Skopje estimează că 130 de cetăţeni macedoneni s-au alăturat islamiştilor pentru a lupta în Irak şi Siria, dintre care 16 au murit şi 72 au revenit în Macedonia.

Etichete: macedonia
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole