Antena 3 CNN Actualitate Patru polițiști din Iași s-au făcut de râs și și-au distrus carierele pentru mâncare de la restaurant

Patru polițiști din Iași s-au făcut de râs și și-au distrus carierele pentru mâncare de la restaurant

Alin Tarnovschi
4 minute de citit Publicat la 12:30 27 Aug 2020 Modificat la 12:30 27 Aug 2020

Totuși, cei patru agenți s-au făcut de râs și și-au distrus carierele în Poliție în schimbul mâncării. Procurorii DNA au descoperit că între iunie 2019 și martie 2020, polițiștii au primit mâncare de la restaurant pentru a-l ajuta pe patronul localului să scape de amenzi sau să rezolve anumite probleme mai repede.

Doi dintre agenți au fost reținuți pentru 24 de ore, la fel ca și patronul restaurantului și un complice al său, în timp ce ceilalți doi polițiști au fost plasați sub control judiciar.

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 26 august 2020, a următorilor inculpați:

- BARABAȘ NICOLAE ROBERT, agent de poliție în cadrul Biroului Rutier Iași – Poliția Municipiului Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (25 acte materiale);

- CRENGANIȘ FELIX NELU, agent de poliție, din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Iași (Serviciul permise și înmatriculări Iași), pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (patru acte materiale) și două infracțiuni de trafic de influență;

- Persoană fizică, director al unui restaurant din Iași, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită în formă continuată (47 acte materiale) și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (trei acte materiale)

- Persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită continuată (16 acte materiale).

În aceeași cauză s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile începând cu data de 26 august 2020 față de inculpații:

- LOHAN CRISTINEL CĂTĂLIN, agent de poliție în cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (4 acte materiale);

- ZABORILĂ VIOREL, agent de poliție în cadrul Biroului Rutier Iași – Poliția Municipiului Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită", se arată într-un comunicat al DNA.

Polițiști din Iași, mită de la patronul unui restaurant pentru a-l scăpa de amenzi

Procurorii anticorupție au explicat în același comunicat și cum au ajuns cei patru polițiști să primească mâncare de zeci de ori de la restaurant pentru a-l ajuta pe patron.

"În perioada 22 iunie 2019 – 07 martie 2020, în calitate de polițist la Biroul Rutier Iași, inculpatul Barabaș Nicolae Robert, în baza unei înțelegeri tacite ce exista la nivelul Poliției Rutiere Iași și a conducerii unui restaurant, ar fi pretins și primit prin intermediari, cu acordul directorului restaurantului, produse alimentare de catering în valoare de 2.650 lei, pentru a-i proteja pe conducătorii auto ai restaurantului, în sensul de a nu constata și sancționa contravențiile comise de aceștia sau eventualele contravenții pe care aceștia le-ar săvârși sau/și pentru a aplica sancțiuni contravenționale mai blânde.

În perioada august – octombrie 2019, inculpatul Crenganiș Felix Nelu, agent de poliție la Serviciul permise și înmatriculări Iași, ar fi pretins și primit, prin intermediari de la directorul aceluiași restaurant, produse alimentare și sume de bani în schimbul cărora ar fi dispus confecționarea și ar fi eliberat, fără respectarea procedurilor legale, a unor plăcuțe de înmatriculare pentru autoturisme deținute de restaurant, dar și pentru a elibera pe viitor, plăcuțe în condiții similare.

De asemenea, inculpatul Crenganiș Felix Nelu ar fi pretins și primit de la o persoană, în două situații, suma de 350 de euro și bunuri în valoare totală de aproximativ 1.500 lei, promițându-i că va interveni pe lângă examinatori din cadrul Serviciul permise și înmatriculări Iași, astfel încât persoana să promoveze proba practică examenelor de obținere a permisului auto categoria C și ulterior examenele pentru categoria E.

La rândul său, directorul restaurantului, în baza unei înțelegeri tacite existente la nivelul Poliției Rutiere Iași și a conducerii restaurantului, ar fi oferit și remis cu titlu gratuit, personal și prin intermediari, în perioada 22 iunie 2019 - 09 iulie 2020, produse alimentare de catering în valoare de aproximativ 4.600 lei mai multor polițiști rutieri din cadrul Poliției Rutiere Iași și unor funcționari din cadrul serviciului permise și înmatriculări vehicule Iași, în scopul protejării conducătorilor auto ai restaurantului la constatarea unor contravenții rutiere comise de aceștia, precum și în scopul favorizării unor persoane din cercul său relațional la obținerea plăcuțelor de înmatriculare.

Totodată, directorul restaurantului ar fi condus autoturisme fără permis de conducere în trei situații, ultimul act fiind săvârșit în cursul zilei de 26 august 2020 când s-ar fi prezentat, la perchezițiile efectuate în cauză, la volanul unui autoturism, deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Într-o manieră similară, inculpatul Lohan Cristinel Cătălin, agent de poliție în cadrul Biroului Rutier Iași, ar fi pretins și primit produse alimentare pentru a-i proteja pe conducătorii auto ai restaurantului (în patru situații), iar Zaborilă Viorel, agent de poliție în cadrul Biroului Rutier Iași ar fi pretins produse alimentare pentru a nu sancționa contravențional o persoană din familia administratorului restaurantului", au explicat procurorii DNA.

Etichete: Iași
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole