În accident au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului, unul dintre acestea a intrat într-un stâlp de beton pe care l-a rupt.
Stâlpul a rămas agăţat însă în cablurile de la troleu, astfel că circulaţia în zonă a fost blocată.
Patru oameni, respectiv cei doi şoferi şi doi pasageri aflaţi în cele două autoturisme au fost răniţi.
Martorii au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe autospeciale ale Ambulanţei.
Poliţiştii rutieri au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul de la intersecţia străzilor Niţu Vasile şi Alexandru Obregia din Sectorul 4 al Capitalei.
"În jurul orei 09:30, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier la intersecția dintre Bd. Alexandru Obregia și Str. Nițu Vasile, accident în care au fost implicate 2 autovehicule. În urma impactului, unul dintre autovehicule a ricoșat într-un stâlp pe care l-a rupt.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.
În urma evenimentului rutier au rezultat 4 victime, 2 conducători auto și 2 pasageri care au fost transportați la Spitalul Bagdasar Arseni si Spitalul Marie Curie, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și condițiilor producerii evenimentului rutier", se arată într-o informare a Poliţiei Capitalei.