Cruzimea cu care cei patru au comis faptele în 2016 i-a şocat şi pe anchetatori.
Cei doi soţi au fost sechestraţi şi duşi pe un câmp din localitatea Dărmăneşti, unde au trăit clipe de coşmar. Femeia a fost violată de cei patru indivizi, iar bărbatul a fost obligat să privească scena de coşmar. Ulterior, cei patru violatori i-au tâlhărit pe cei doi soţi şi au fugit. Şocaţi de cele întâmplate, victimele nu s-au dus la Poliţie în ziua în care s-a produs nenoricirea.
Au aşteptat 24 de ore ca să depună plângerea, aspect care a îngreunat acheta. Poliţiştii a au vut nevoie de şase luni ca să adune probe şi să-i găsească pe făptaşi. Cei patru indivizi nu erau la prima abatere, niciunul nu avea cazierul curat.
Elvis Betean, un tânăr de etnie romă, a fost condamnat de magistraţii Judecătoriei Suceava la 11 ani şi 10 luni de închisoare pentru viol, tâlhărie şi lipsire de libertate. Pedeapsa nu este definitivă. El este unul dintre cei patru indivizi care, în noaptea de 18 spre 19 septembrie 2016, au violat o femeie de 59 de ani de faţă cu soţul acesteia.
În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi: Ioan Gheorghe Cuţitariu – 11 ani şi patru luni de închisoare; Marius Nicolae Darie, în vârstă de 19 ani, din Şcheia – 15 ani şi 8 luni de închisoare; Benone Rîpă, în vârstă de 26 de ani, din Şcheia- 18 ani şi 6 luni de închisoare.
Sentinţele ultimilor trei sunt definitive, respectivii fiind deja încarceraţi, scrie Gazeta de Cluj.