Antena 3 CNN Actualitate Educație Patru elevi din Braşov au creat o „arcă a lui Noe" cu care au câştigat un prestigios premiu NASA

Patru elevi din Braşov au creat o „arcă a lui Noe" cu care au câştigat un prestigios premiu NASA

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 13:29 11 Iun 2024 Modificat la 13:29 11 Iun 2024

Mai mulţi elevi de la Colegiul Naţional Andrei Şaguna din Braşov se numără printre câştigătorii unuia dintre cele mai prestigioase concursuri de dezvoltare aerospaţială din lume, potrivit news.ro.

Ca urmare a acestei performanţe, echipa de proiect a ajuns la Conferinţa Internaţională de Dezvoltare Spaţială (ISDC), organizată de NASA şi National Space Society (NSS), la Los Angeles, SUA, în perioada 23-26 mai, pentru a prezenta proiectul Lifeboat.

Este vorba despre patru elevi care au prezentat un habitat spaţial, o „arcă a lui Noe", adică o capsulă care, în cazul în care omenirea ar fi ameninţată cu dispariţia, poate fi transportată în spaţiu şi asigură supravieţuirea pentru animale şi plante.

Cei patru elevi români care au ajuns la concursul NASA sunt Hoisan Mihnea, Jecza Irene, Morariu Razvan, Taropa Alexandru.

Acest concurs atrage anual zeci de mii de elevi din întreaga lume, fiind recunoscut pentru importanţa globală.

Participanţii sunt provocaţi să proiecteze habitate spaţiale, iar câştigătorii sunt selectaţi pentru a-şi reprezenta ţările şi şcolile în faţa unei audienţe compuse din cercetători de renume, astronauţi, antreprenori şi experţi de top în domeniul aerospaţial.

„Suntem extrem de mândri să îi putem susţine pe aceşti tineri talentaţi care ne reprezintă ţara la un nivel atât de înalt. 

Proiectul lor reflectă creativitate şi inovaţie şi suntem convinşi că au impresionat la Conferinţa Internaţională de Dezvoltare Spaţială”, a declarat Didier Grimault, General Manager, Total Energies Marketing Romania.

Participarea elevilor braşoveni la acest eveniment prestigios este o dovadă a excelenţei academice şi a potenţialului enorm al tinerilor din România, demonstrând încă o dată că investiţia în educaţie şi sprijinul comunităţii pot deschide porţi către realizări remarcabile la nivel internaţional.

 

 

Etichete: NASA elevi Brașov
Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole