Antena 3 CNN Actualitate Locale Patru cetăţeni din Uzbekistan, prinși cu documente false în Vama Giurgiu. Unde voiau să ajungă

Patru cetăţeni din Uzbekistan, prinși cu documente false în Vama Giurgiu. Unde voiau să ajungă

S.T.
1 minut de citit Publicat la 12:58 10 Ian 2020 Modificat la 12:58 10 Ian 2020

„La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-au prezentat, pe sensul de intrare în România, călătorind ca pasageri într-un autocar aparţinând unei firme de transport internaţional care efectua curse regulate pe ruta Sofia - Bucureşti, patru persoane care au prezentat la controlul de frontieră cărţi de identitate care purtau însemnele autorităţilor lituaniene. În urma verificării documentelor, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, a constatat că documentele prezentate la control nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice, acestea fiind false”, se arată într-un comunicat de presă emis vineri de ITPF Giurgiu.

În continuarea cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele respective sunt cetăţeni din Uzbekistan, cu vârste cuprinse între 24 şi 53 de ani. Cei în cauză au declarat că au procurat documentele din Lituania, de la un cetăţean a cărui identitate nu o cunosc, plătind trei sute de Euro fiecare şi au recurs la această metodă deoarece intenţionau să ajungă în Germania.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, acestea au fost preluate de către autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun, iar firma de transport a fost sancţionată contravenţional, în conformitate cu OUG 194/2002 cu modificările şi completările ulterioare, pentru „aducerea în România de către companiile de transport a străinilor cu documente sau vize false ori falsificate”.

Etichete: Uzbekistan
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole