Antena 3 CNN Life Patronii de cafenele, cluburi, săli de evenimente sunt în pragul disperării: "Ideea este că dacă noi nu funcţionăm, nici bani la buget nu mai vin"

Patronii de cafenele, cluburi, săli de evenimente sunt în pragul disperării: "Ideea este că dacă noi nu funcţionăm, nici bani la buget nu mai vin"

Iulia Gorgorin
2 minute de citit Publicat la 12:02 24 Oct 2021 Modificat la 12:02 24 Oct 2021

Au scăpat de o închidere totală sălile de fitness, care mai pot funcţiona la o capacitate de 30%, dar doar pentru cei vaccinaţi.

Românii neimunizaţi, nu vor mai avea voie să intre în mall timp de 30 de zile începând de mâine, iar ca să iasă din case după ora 22 vor trebui să aibă un motiv bine întemeiat.

De luni, cluburile, restaurantele şi cafenelele vor fi închise, spre disperarea patronilor, care nu mai ştiu ce soluţii să găsească pentru a-şi salva afacerile şi puţinii angajaţi pe care îi mai au. 

"E foarte dificil să mai vorbim de profituri în acest moment. Acum este vorba de o luptă pentru supravieţuire şi nu este vorba despre noi ca şi antreprenori neapărat, cât este vorba de toți colegii pe care îi avem în spate. Devine din ce în ce mai greu să îi susținem în joburile pe care le au", spune Liviu Vieru, proprietarul unei cafenele.

Patronul unui club din Centrul Vechi: "Noi suntem închişi aproape de doi ani de zile aproape"

"Efectiv suntem prigoniţi, cluburile sunt prigonite, fără nicio justificare logică. Falimentul nu numai că bate la uşă, chiar există la modul cel mai propriu. Centrul Vechi, altă dată atât de plin, acum e pustiu", spune Tiberiu Crăciun, patron cluburi Centru Vechi.

Nemulţumiţi de aceste măsuri restrictive sunt şi organizatorii de evenimente. Nunţile, botezurile, sau orice fel de mese festive private, au fost total interzise, iar pe lângă ei pierd şi cei din industria muzicală.

"Pentru noi este aceeaşi situaţie ca acum câteva luni, când s-au introdus restricţiile, pentru că de atunci încoace nu mai avem niciun fel de eveniment. Practic, este o pierdere totală. Anul trecut a fost de 100%, anul acesta cam de 80%", adaugă George Ciontu, administrator saloane de evenimente.

"Consider că aceste restricţii nu au fost gândite foarte bine. În momentul în care vii şi faci nişte restricţii, trebuie să iei şi pe cineva din zona aceasta, ca împreună cu statul, să ne gândim şi să găsim o soluţie mult mai bună pentru a funcţiona. Cu vaccinaţi, nevaccinaţi, cu teste, neteste. Ideea este că dacă noi nu funcţionăm, nici bani la buget nu mai vin", spune Răzvan Ivănescu, organizator de evenimente.

Cei care au scăpat de o închidere totală respiră cât de cât uşuraţi

Patronii de săli de fitness au şi ei restricţii, dar măcar îşi pot desfăşura activitatea la capacitate redusă şi doar pentru persoanele vaccinate.

De luni, la nivel național se va impune și carantina de noapte, ceea ce înseamnă că persoanele nevaccinate nu vor mai avea voie să iasă din case între 22-5, fără un motiv bine întemeiat.

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole