Antena 3 CNN Actualitate Patronul de la Ferma Dacilor rămâne în arest preventiv. Decizia, luată după ce doi judecători au făcut cereri de abținere

Patronul de la Ferma Dacilor rămâne în arest preventiv. Decizia, luată după ce doi judecători au făcut cereri de abținere

Georgiana Murgilă
1 minut de citit Publicat la 17:59 09 Ian 2024 Modificat la 18:03 09 Ian 2024

Instanța a respins aceste contestații ca nefondate, decizia fiind definitivă.

Astfel, Dinicu rămâne în arest preventiv, iar Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie, cei doi interpuși prin care el administra complexul turistic, rămân în arest la domiciliu.

Cei trei sunt acuzați de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru.

Doi judecători au făcut cereri de abținere

În urma incendiului care a distrus Ferma Dacilor în dimineața zilei de 26 decembrie au murit opt persoane, cinci adulți și trei copii.

Victimele au fost identificate pe baza probelor ADN. Printre ele se află şi unul dintre fiii lui Cornel Dinicu.
 
"Înainte de decizia instanței, a avut loc o controversă, în contextul în care doi judecători au făcut cereri de abținere în judecarea acestui dosar.

Nu este clar care a fost motivația lor, însă cererea a fost respinsă iar judecătorii respectivi au rămas în sală pentru pronunțarea deciziei", a relatat Georgiana Murgilă, senior editor Antena 3 CNN.

Ancheta nu a relevat indicii că incendiul a fost provocat

Anchetatorii au comunicat că investigația penală în desfășurare nu exclude niciuna dintre împrejurările care ar fi putut constitui cauza incendiului, însă probele de până acum nu au relevat indicii care să confirme o incendiere intenționată.

"Materialul probator administrat până în prezent nu a relevat indicii care să confirme ipoteza unei acțiuni umane intenționate, iar cercetările ce urmează a fi efectuate în cauză au rolul de a stabili până la gradul de certitudine inclusiv cauza probabilă a incendiului.

În întreg acest context, s-a reținut în cuprinsul referatului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive că, și dacă ipoteza incendierii cu intenție a imobilului s-ar concretiza (...), întreaga situație descrisă, vizând nerespectarea de către factorii decidenți a normelor în materia securității la incendiu (...) îi poziționează pe cei trei în culpă în raport de producerea rezultatului constând într-un dezastru, deoarece în condițiile descrise, raportat la lipsa de siguranța a încăperilor oferite ca spații de cazare, șansele reale ca victimele să se poată salva au fost aproape inexistente", arată procurorii.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole