Antena 3 CNN Actualitate Locale Patronul unei clinici medicale din Vaslui, condamnat la închisoare! Sănătatea a mii de pacienţi a fost pusă în pericol

Patronul unei clinici medicale din Vaslui, condamnat la închisoare! Sănătatea a mii de pacienţi a fost pusă în pericol

Gabriela Mladin
<1 minut de citit Publicat la 12:21 02 Iun 2022 Modificat la 12:25 02 Iun 2022

Este scandal la o clinică privată din Vaslui acolo unde sănătatea pacienţilor a fost pusă în pericol, după ce au folosit un aparat tomograf defect. 

Directorul unităţii medicale a fost condamnat la închisoare în acest caz.

Este vorba despre omul de afaceri Cătălin Marius Botezatu, care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare într-un dosar instrumentat de procurorii DIICOT şi vizează fapte care s-au petrecut în perioda 2013-2017.

El a fost acuzat că a permis ca în clinica sa medicală, mai exact în laboratorul de computer tomograf, să funcţioneze aparatură care nu mai avea autorizaţie de utilizare.

În plus, în urma unor verificări tehnice au fost constate defecţiuni ale instalaţiei care au pus în pericol pacienţii.

Judecătorii care l-au condamnat au susţinut că infracţiunea comisă, aceea la siguranţa acitivăţii nucleare, a produs urmări periculoase faţă de pacienţii care au fost examinaţi radiologic.

Inclusiv societatea care administra clinica medicală a fost condamnată cu o amendă penală de 750.000 de lei. Deiczia nu este definitivă.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole