Patriarhul Daniel și-a anulat toate aparițiile publice pe o perioadă nedeterminată, din cauza unor probleme de sănătate, susțin surse din rândul Universității Politehnica din Capitală, unde acesta ar fi trebuit să participe la o ceremonie organizată în cinstea sa, și la care urma să primească titlul de Doctor Honoris Causa.
Cu toate acestea, Patriarhia Română susține că motivele sunt pur organizatorice.
Patriarhul Daniel trebuia să primască titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii Politehnice din București, ceremonia de decernare a titlului academic fiind programată pentru ziua de joi, de la ora 11:00, în Sala Senatului de la Rectoratul universității.
"Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii POLITEHNICA din Bucuresti reprezinta o recunoastere simbolica a activitatii Preafericitului Parinte, activitate prin care a sustinut permanent educatia romaneasca si care a adus o contributie semnificativa in asumarea rolului Bisericii in institutiile si unitatile de invatamant, pentru asigurarea continuitatii in credinta stramoseasca", se arată într-un comunicat al universității.
BIOGRAFIA PREAFERICITULUI PĂRINTE DANIEL
Preafericitul Părinte Daniel, în vârstă de 65 de ani, a fost întronizat ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române la data de 30 septembrie 2007.
Patriarhul României s-a născut la data de 22 iulie 1951, din părinţii Alexe şi Stela Ciobotea, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, la botez primind numele Dan-Ilie.
Studiază la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Sibiu (1970-1974), urmează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din București, Secția Sistematică, studiază la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg - Franţa (1976-1978) apoi la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau – Germania (1978-1980). La 15 iunie 1979 susține teza de doctorat la Universitatea din Strasbourg, intitulată: Réflexion et vie chrétiennes aujourd'hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité (424 p) .
La 6 august 1987 - intră în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria, jud. Neamț, cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie. La 1 iulie 1990 este întronizat Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
La 12 septembrie 2007 este ales în demnitatea de Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, iar la 30 septembrie 2007 – este întronizat Patriarh în Catedrala patriarhală din București.
Sursa: patriarhia.ro