"Mai ales în această perioadă, în care o mulţime de oameni sunt încercaţi de noua boală molipsitoare, de noua epidemie, este mare nevoie de rugăciune şi de ajutorare frăţească, de întărire în credinţă şi de apropiere de Dumnezeu. (...) Această perioada ne arată cât de fragilă este viaţa omului pe pământ, cât de mare nevoie este de a păstra permanent legătura cu Dumnezeu, Izvorul vieţii pământeşti şi al vieţii veşnice cereşti. (..) De aceea, trebuie să transformăm această perioadă de criză medicală într-o perioadă de întărire în credinţă şi de sporire a dragostei noastre faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni", a spus patriarhul, duminică, în predica rostită în Paraclisul "Sfântul Grigorie Luminătorul" din Reşedinţa Patriarhală, potrivit basilica.ro.
Patriarhul a recomandat ajutorarea "mai întâi prin rugăciune şi apoi prin trimiterea unui ajutor material şi încurajarea spirituală a celor care se află în izolare sau în carantină".
"Nu trebuie ca această izolare şi această carantină să fie considerată o însingurare, ci un prilej de a spori comuniunea, iubirea noastră smerită faţă de Dumnezeu şi iubirea noastră milostivă faţă de semeni. Prin urmare, trebuie să ne rugăm şi să lucrăm nu numai pentru sănătatea sufletelor şi a trupurilor noastre, ci şi pentru sănătatea semenilor noştri", a spus patriarhul Daniel.
El a subliniat că "regulile acestea pe care autorităţile le-au impus au ca scop ferirea de boala care se transmite şi, în acelaşi timp, grijă faţă de semenul nostru: să nu-i transmitem lui acest virus şi astfel să contribuim la deteriorarea sănătăţii lui".
"Este, într-un mod paradoxal, timpul în care păstrăm o anumită distanţă faţă de aproapele pentru binele lui şi pentru binele nostru", a arătat Preafericirea Sa.