Antena 3 CNN Actualitate Social Patriarhia Română se roagă pentru victimele atacurilor teroriste din Egipt

Patriarhia Română se roagă pentru victimele atacurilor teroriste din Egipt

<1 minut de citit Publicat la 11:40 10 Apr 2017 Modificat la 11:40 10 Apr 2017

Patriarhia Română se roagă pentru victimele atacurilor teroriste asupra creştinilor din Egipt, subliniind necesitatea ca oamenii să înţeleagă că pot şi trebuie să trăiască în pace şi în armonie socială indiferent de religie. 

"Patriarhia Română a aflat cu multă durere de vestea uciderii a 44 de creştini şi de rănirea a peste 100 în urma sângeroaselor atacuri comise în ziua de 9 aprilie asupra bisericii creştine copte din oraşul Tanta şi asupra bisericii "Sfântul Marcu" din oraşul Alexandria de către gruparea teroristă Stat Islamic. Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să odihnească în pacea şi iubirea Sa sufletele celor omorâţi chiar în timpul rugăciunii din Duminica Floriilor şi să dăruiască vindecare grabnică celor răniţi", conform unui comunicat al Patriarhiei Române.

Constatând "cu îngrijorare că tot mai mulţi creştini din diferite părţi ale lumii cad victime ale unor manifestări extreme de violenţă şi ură", Patriarhia subliniază că, "în acest context, este necesar ca oamenii să înţeleagă că pot şi trebuie să trăiască în pace şi în armonie socială indiferent de religie". 

"Ne rugăm lui Dumnezeu să aducă pace în sufletele celor tulburaţi de violenţă şi ură, pentru a proteja darul sacru al vieţii oamenilor", se mai arată în comunicat. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole