Antena 3 CNN Actualitate Patriarhia Română, mesaj pentru AUR: „Biserica promovează pacea şi unitatea, nu protestele şi dezbinarea”

Patriarhia Română, mesaj pentru AUR: „Biserica promovează pacea şi unitatea, nu protestele şi dezbinarea”

B.C.
<1 minut de citit Publicat la 20:50 07 Dec 2024 Modificat la 21:12 07 Dec 2024

Biserica promovează pacea şi unitatea, nu protestele şi dezbinarea, a transmis sâmbătă Patriarhia Română.

Mesajul a venit în contextul în care pe grupurile reprezentanţilor unor partide politice se menţionează că aceştia vor merge duminică în parohii pentru mobilizarea credincioşilor, în vederea organizării unor proteste şi mişcări de stradă împotriva Curţii Constituţionale a României.

„Pe grupurile reprezentanţilor unor partide politice, s-a stabilit ca aceştia să meargă mâine, duminică, 8 decembrie 2024, în parohii, pentru mobilizarea credincioşilor, în vederea organizării unor proteste şi mişcări de stradă împotriva Curţii Constituţionale a României şi a altor instituţii ale statului român. În acest context, adresăm un îndemn către parohiile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureştilor, precum şi către parohiile şi mănăstirile din celelalte eparhii ca preoţii, monahii şi credincioşii să nu se implice şi să nu participe la astfel de acţiuni contrare atât legii, cât şi păcii sociale. Astfel de instigări pot avea consecinţe negative, atât asupra clericilor, cât şi asupra credincioşilor”, se arată într-un comunicat.

Biserica promovează rugăciunea şi pacea sufletească pentru binele societăţii, mai arată sursa citată. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole