Antena 3 CNN Actualitate Religie Patriarhia Română, despre chipul Patriarhului Daniel pe clopotele de la Catedrala Neamului: „E o tradiţie justificată“

Patriarhia Română, despre chipul Patriarhului Daniel pe clopotele de la Catedrala Neamului: „E o tradiţie justificată“

<1 minut de citit Publicat la 08:03 05 Apr 2017 Modificat la 08:03 05 Apr 2017

Apariţia chipului Patriarhului Daniel pe clopotele pentru Catedrala Neamului este o tradiţie justificată de importanţa gestului făcut de ctitorul spiritual al lăcaşului de cult. Chipul patriarhului, alături de alte două însemne de pe clopot, respectiv Steaua şi Crucea patriarhală, reprezintă pecetea ascunsă pe care nu o vede nimeni, niciodată, ţinând cont de înălţimea la care se montează, a explicat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

"Preafericitul Părinte Patriarh Daniel este ctitorul spiritual al Catedralei Neamului. Este o tradiţie justificată de importanţa gestului făcut  pentru ridicarea noului lăcaş de cult. Nu este un gest de mândrie, aşa cum încearcă să creadă unele persoane. Este o pecete ascunsă la care nu ajunge nicio privire niciodată, ştiind unde sunt montate clopotele", a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei în legătură cu turnarea în bronz a chipului Patriarhului, pe exteriorul clopotelor de la Catedrala Neamului.

Vasile Bănescu a mai spus că înscrisurile de pe clopot rămân ca mărturie pentru viitor, aşa cum rămân, în toate biserici, chipurile ctitorilor.

De altfel, în 2008, când au fost schimbate clopotele de la Catedrala Patriarhală, reprezentanţii fabricii de clopote Grassmayr au explicat că este o tradiţie a bisericii creştine să aibă inscripţie cu chipul Întâistătătorului bisericii respective.

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole