Antena 3 CNN Actualitate Pățania unui turist român după ce a trecut pe roșu în Grecia | "Aș vrea să știu dacă este legal"

Pățania unui turist român după ce a trecut pe roșu în Grecia | "Aș vrea să știu dacă este legal"

Un turist român aflat în vacanță în Grecia a avut parte de o experiență neplăcută după ce a trecut pe culoarea roșie a semaforului. Turistul spune că totul s-a întămplat fără să vrea, iar din relatarea sa, făcută pe un grup dedicat turiștilor care aleg destinații elene, reiese că polițiștii greci au fost cam zeloși.

de Gabriel Dano    |   

"Astăzi, în jurul orei 17:00, am trecut pe culoarea roșie a semaforului fără să îmi dau seama. Poliția a apărut de nu știu unde în spatele mei și m-au oprit pe dreapta. Mi-au reținut permisul, m-au amendat cu suma maximă de 700 de euro și, pe lângă asta, mi-au fost reținute și plăcuțele de înmatriculare împreună cu talonul mașinii.

Aș vrea să știu dacă este legal să se rețină plăcuțele de înmatriculare din moment ce în legislația lor scrie că pentru aceasta abatere plăcuțele nu se rețin. Precizez că nu era niciun indicator cu STOP, ci doar semaforul. Se poate plăti amenda pe jumătate sau integral? Și după ce o voi plăti îmi recuperez tot ce mi s-a reținut pe loc?",  scrie turistul, pe grupul de discuții Forum Grecia.

Dilema sa i-a făcut pe mulți internauți să reacționeze. Dacă unii au simțit să îl ajute cu o informație și l-au compătimit pentru ghinion, alții au fost ironici sau chiar sarcastici.

"Bine ți-a făcut! Doar pentru că ai condiționat semaforul de semnul 'stop' arată că ai luat permisul pe ouă și ești pericol public", a scris Marius F..

"Ați avut noroc! Plătiți amenda cât mai repede. Puteau să vă rețină și pe dumneavoastră. Acum câțiva ani am trecut pe galben la semafor și am primit amendă, reținut talon, permis și pașaport. Am plătit amenda a doua zi", a adăugat Andreia C.

"Din ce știu s-a modificat de curând codul rutier - nu mai exista 50% din amendă, se achită integral. Plăcuțele și talonul se rețin aproape pentru toate contravențiile,
actele de identitate nu se rețin (asta o fac pentru străini doar ca să fie sigur că plătiți amenda, bănuiesc că nu e legal)", a comentat Edmond B.

Codul rutier din Grecia prevede sancțiuni și amenzi drastice în 2022

Pe autostradă, limita maximă de viteză admisă este de 130 km/h. Sunt prevăzute limitări de până la 80 km/h în funcţie de condiţiile de drum, trafic, meteo, lucrări pe carosabil.

Depăşirea vitezei legale cu peste 20 km/h se pedepseşte cu amendă de 100 euro, iar cu peste 30 km/h cu amendă de 350 euro (în acest ultim caz se reţine şi permisul de conducere pentru 60 zile ).

Sancțiuni Grecia:

1. Neutilizarea centurii de siguranță sau a căștii de protecție pentru motociclişti se sancţionează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului pentru o perioadă de 60 de zile.

2. Utilizarea telefonului mobil de către conducătorul auto în mers, fără dispozitiv Bluetooth sau fără ca telefonul să fie plasat în loc special pentru activarea difuzorului se sancţionează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului pentru o perioadă de 60 de zile.

3. Conducerea autovehiculului de către o persoană având ο concentrație de alcool de:

    0,50-0,80 g/l ȋn sânge sau de 0,25-0,40 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu amendă de 200 euro și imobilizarea autovehiculului;
    0,80-1,10 g/l ȋn sânge sau de 0,40- 0,60 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu amendă de 700 euro, ridicarea permisului de conducere timp de 90 de zile și imobilizarea autovehiculului;
    peste 1,10 g/l ȋn sânge sau de peste 0,60 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu ridicarea permisului de conducere pentru o perioadă de 180 de zile, cu închisoare de minimum două luni, amendă de 1.200 euro, ridicarea plăcuțelor de ȋnmatriculare pentru o perioadă de la 10 zile până la 6 luni (ȋn baza deciziei instanței competente) și imobilizarea autovehiculului.

Conducătorii auto care recidivează în termen de 2 ani și care sunt depistaţi având o concentrație de alcool în sânge de peste 1,10 g/l sunt sancționați cu ridicarea permisului de conducere pentru o perioadă de 5 ani, cu închisoare de cel puțin 6 luni, amendă de 2.000 euro, ridicarea plăcuțelor de ȋnmatriculare de la 10 zile până la 6 luni (ȋn baza deciziei instanței competente) și imobilizarea autovehiculului.
4. Depășirea limitei de viteză cu peste 30 km/oră se sancţionează cu amendă de 350 euro şi ridicarea pe loc a permisului de conducere timp de 60 de zile.

5. Nerespectarea culorii roşii a semaforului se sancţionează cu amendă de 700 euro și ridicarea permisului de conducere timp de 60 de zile.

6. Νerespectarea semnificației indicatorului „STOP la intersecţie” se sancționează cu o amendă de 700 euro, ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 20 de zile.

7. Efectuarea de manevre periculoase se sancţionează cu amendă de 700 euro și ridicarea permisului de conducere timp de 30 de zile, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 10 zile.

8. Staționarea – parcarea ilegală se sancţionează cu amendă de 40-150 euro, după caz, și ridicarea permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 10 zile.

9. Blocarea rampelor de trecere destinate persoanelor cu dizabilități sau parcarea în locuri destinate persoanelor cu handicap se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.
10. Utilizarea pentru deplasare a benzii de urgență, indiferent de durată, se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.

11. Circulaţia constantă a camioanelor grele și a autobuzelor pe banda din stânga sau utilizarea acestei benzi pentru depăşiri care surprind șoferii care circulă de drept pe această bandă se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere timp de 60 de zile.

12. Aruncarea pe geam, ȋn timpul mersului, de obiecte sau substanțe care poluează sau pot provoca un incendiu sau accident, inclusiv țigările, se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.
13. Plata a jumătate din cuantumul amenzii în termen de 10 zile a fost abrogată. Amenda se plătește în termen de 15 zile la Poșta Elenă sau la sediul primăriei pe raza căreia se află secția de poliție rutieră care aplică amenda.

Potrivit reglementărilor legislației elene în vigoare este interzisă introducerea în Grecia, în canistre sau alte recipiente, de produse petroliere/combustibili. Pentru încălcarea acestei dispoziții legale se aplică amendă, deschiderea unui dosar penal pentru contrabandă cu produse petroliere/combustibili și indisponibilizarea autovehiculului de către autoritățile vamale elene.

 

Etichete: Grecia
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile