Antena 3 CNN Actualitate Pățania bizară a unui turist român în Thassos: "Chiar să nu fi văzut 3 oameni că am lăsat-o așa?"

Pățania bizară a unui turist român în Thassos: "Chiar să nu fi văzut 3 oameni că am lăsat-o așa?"

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 00:07 02 Sep 2022 Modificat la 09:26 10 Oct 2022

Pe grupurile de Facebook destinate persoanelor care aleg să își petreacă vacanță în Grecia, românii povestesc pățaniile lor. De această dată, un turist român a relatat o poveste care i-a uimit pe toți internauții de pe grupul respectiv. Acesta a fost, la rândul său, absolut mirat că așa ceva poate fi posibil.

Turistul a povestit că și-a găsit mașina deschisă în locul în care a parcat-o. Primul gând a fost, evident, că hoții l-au prădat și l-au lăsat fără lucrurile de valoare. După ce a verificat autoturismul cu minuțiozitate, a constatat că, de fapt, nu îi lipsește absolut nimic.

Atunci a luat în calcul și posibilitatea ca el să fi fost de vină. Mai exact, a lăsat portiera stânga deschisă, chiar dacă apăsase pe cheie pentru a încuia autovehiculul.

„Cam așa am găsit mașina în această seară la Orange Beach, Sithonia. Primul gând – ni s-a spart mașina. Căutăm repede ce ar fi fost de valoare – mai mult acte. Toate la locul lor! Mașina era blocată deci pe cheie am apăsat – chiar să nu fi văzut 3 oameni că aș fi lăsat o ușă deschisă, mai ales că am plecat pe partea cu ușa?

Așadar, întrebarea zilei: nu sunt hoți pe-aici sau e o zonă suficient de aglomerată încât să fi considerat orice potențial curios că proprietarul e pe-aproape?”, se a postat românul pe Facebook.

Etichete: turist Grecia thassos
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole