Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Pastila care te ajută să te bronzezi mai repede şi sănătos. Dr. Ruxandra Constantina: „Nu ne dăm cu ulei de măsline, crezând că nu ne mai arde soarele"

Pastila care te ajută să te bronzezi mai repede şi sănătos. Dr. Ruxandra Constantina: „Nu ne dăm cu ulei de măsline, crezând că nu ne mai arde soarele"

Georgiana Adam
4 minute de citit Publicat la 06:30 16 Iun 2024 Modificat la 06:30 16 Iun 2024

Bronzul se poate face şi din interior, nu numai din exterior. Nu sunt mulţi cei care ştiu că un supliment alimentar ne poate ajuta să obţinem un bronz frumos şi sănătos.

În afară de faptul că ne putem proteja de soare pe exterior şi să ne şi bronzăm, putem să ne protejăm și din interior şi să avem o culoare frumoasă a pielii.

Foarte multă lume nu știe acest lucru, dar există o pastilă sub formă de supliment alimentar care ne ajută să avem un bronz frumos al pielii.

Este vorba despre nişte extracte naturale de morcov, cătină sau mango pe care le putem lua şi înainte cu o lună de a merge la mare, spun medicii.

„În primul rând, contează alimentația pentru un bronz frumos şi sănătos. 

Alimentația trebuie să fie bogată în vitamine, precum A şi C, în minerale cu rol antioxidant şi în beta-caroten (acel pigment de tip licopen, de culoare roșie, galben-portocalie).

De asemenea, şi alimente bogate în apă. Toate ne ajută să obținem un bronz sănătos. 

Dar putem lua și suplimente alimentare, adică niște concentrate, nişte extracte naturale care, în primul rând, stimulează secreția de melanină la nivelul pielii, deci ne ajută să ne bronzăm mai repede, așa cum ne dorim, dar și mai sănătos. 

În același timp, este foarte important să ele asigură o protecție antioxidantă, pentru că aceste raze UV acționează ca niște radicali liberi și ne îmbătrânesc și ne îmbolnăvesc.

Și intern, putem începe chiar de acum să luăm aceste suplimente, chiar dacă mergem peste o lună la mare.

Este bine să luăm extracte naturale de morcov, de cătină, de mango care ajută la bronzare sănătoasă și uniformă.

Extractele de ghimbir și turmeric ne fac protecție contra razelor UV, ca și uleiul de cătină.

Coenzima Q10 este foarte importantă pentru că asigură energia organismului

Uleiul de măsline încapsulat, sub formă de extract, nu să ne dăm cu ulei de măsline și să ne așezăm la soare, crezând că nu ne mai ardem. Adevărul nu este chiar așa. 

Resveratrolul, pe care îl consumăm din fructele de pădure (acelea de culoare închisă) și din struguri roșii, îl putem lua și sub formă de extract.

Deci toate acestea ne pot ajuta să ne bronzăm uniform", a spus dr. Ruxandra Constantina, medic de familie, la emisiunea Sfat de sănătate, de la  Antena 3 CNN.

În ce priveşte uleiurile naturale aplicate pe piele înainte de a sta la soare, medicul spune că acestea nu dăunează, însă nu trebuie înlocuite cu crema cu SPF şi nici nu trebuie să stăm ore întregi la plajă, bazându-ne pe ele.

„Eu recomand să folosim, de exemplu, niște creme care în primul rând au un filtru mineral, adică oxid de zinc și dioxidul de titan, care pur și simplu sunt ca un scut, reflectă razele solare, și UVA și UVB-ul.

În plus, ele au în compoziție aceste extracte naturale despre care am vorbit, care să ne ofere și protecție. 

Să folosim doar ulei de jojoba sau ulei de măsline înainte de a sta la plajă nu este bine, pentru că încarcă și pielea, iar în combinație cu razele soarelui pot să blocheze porii. Și, bineînțeles, ele trebuie folosite rațional și în funcție de tipul de piele. 

Iar pentru copii, medicii pediatri nu recomandă expunerea directă la soare până la vârsta de doi ani. 

În primul rând pentru că acele melanocite încă nu sunt suficient de dezvoltate, dar nici sistemul nervos nu este suficient de dezvoltat", a mai explicat medicul Constantina.

Cum facem corect protecţie solară

„Fotoprotecţia este importantă. O cremă solară eficientă trebuie să ofere protecţie completă împotriva razelor UVA şi UVB, să aibă un factor de protecţie minim SPF 15 şi SPF 30, în cazul copiilor (...).

Nu trebuie să ne expunem la soare în perioade de maximă intensitate (între orele 10 şi 16), chiar dacă ne acoperim cu creme de protecţie solară puternice.

Nu uitaţi că orice cremă am folosi, ea nu ne poate oferi fotoprotecţie sută la sută, în special când nivelul de radiaţii (pe o scara de la 1-15) e crescut.

Trebuie să ne protejăm corpul în mod adecvat, prin purtarea unei îmbrăcăminţi realizată din fibre naturale (care să permită pielii să transpire), a unor pălării cu boruri largi, care să acopere părţile susceptibile de arsuri (inclusiv urechile şi nasul) şi să folosim ochelari de soare de calitate cu filtru UV.

Este recomandabil să utilizam creme de protecţie care acţionează prin blocarea radiaţiilor solare; este de preferat utilizarea cremelor ce au o mare concentraţie de extracte naturale, care, chiar dacă nu au un factor de protecţie foarte înalt, sunt mai bine tolerate de către piele.

În plus, ele nu conţin substanţele chimice (parabeni, oxybenzon, coloranţi, parfum sintetic, PEG, SLS, parabeni, derivaţi din petrol, parafină, silicon) dăunătoare pielii şi corpului nostru în general şi care pot provoca reacţii alergice şi fotosensibilitate, ca şi tulburări hormonale şi afectarea fertilităţii la femei: ulei de măsline, ulei de cătină, aloe vera, germeni de grâu, gălbenele, brusture, coenzima Q10, alge marine, avocado", a recomandat dr. Ruxandra Constantina.

Citește mai multe din Sfat de sănătate
» Citește mai multe din Sfat de sănătate
TOP articole