Antena 3 CNN Actualitate Religie Paște fericit! Urări și felicitări de Paște pentru familie

Paște fericit! Urări și felicitări de Paște pentru familie

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:34 07 Apr 2018 Modificat la 12:33 17 Mai 2024

Învierea Domnului aduce bucurie în sufletele tuturor, cel mai răspândit obicei fiind vopsirea ouălor roşii, a căror prezenţă este obligatorie pe masa de Paşti. 40 de zile după Învierea Domnului creştinii îşi spun Hristos A Înviat şi răspund Adevărat a Înviat! Fii primul care trimite un mesaj de Paști prietenilor şi urează-le sărbători fericite!

Iisus a fost un crin printre spini, iar tu, prin dragostea lui, ai devenit un crin printre crini. Hristos a înviat!

O singură dată pe an e Paştele. O zi specială, îmbogăţită de aroma bucatelor tradiţionale şi parfumul florilor de primavară şi al tău! Paşte fericit!

Pentru alţii, e o zi în care se distrează ceva mai mult sau scapă de serviciu ori de şcoală. Pentru mine e pur şi simplu o zi minunată, pe care vreau să o împărtăşesc cu voi. Paşte fericit!

Cei care se războiesc să aducă pace, cei care se urăsc să ştie să iubească, iar cei bogaţi să înveţe să dăruiască. Hristos a înviat!

Sper ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat! 

Mesaje de Paste: Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să-ţi aducă cele 4 taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Clipe de neuitamesaje de Pastet alături de cei dragi şi numai realizări!

E atâta lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit.

Aş vrea să petrecem Paştele împreună. Deşi ştiu că nu e posibil, îţi voi fi alături cu sufletul şi fie ca speranţa Învierii să mi te aducă aproape în curând! Paşte fericit!

Redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de caldură cum numai tu ştii să fii!

Etichete: mesaje Paște
Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole