Antena 3 CNN Actualitate Ultimul Paşte prezidenţial al lui Iohannis. Relaxare pe terenul de golf în Sâmbăta Mare a catolicilor

Ultimul Paşte prezidenţial al lui Iohannis. Relaxare pe terenul de golf în Sâmbăta Mare a catolicilor

Andrei Naiţă
1 minut de citit Publicat la 12:42 30 Mar 2024 Modificat la 12:48 30 Mar 2024

Cuplul prezidențial ar fi petrecut câteva ore bune pe terenul de gold de la Pianul de Jos, profitând mai ales că și vremea a fost frumoasă. Președintele Iohannis apare într-o ținută lejeră, poartă pantalon scurt și un tricou roșu. Alături de el se află și soția sa, Carmen. De altfel, președintele s-ar fi aflat aici în urmă cu două săptămâni, pentru că se știe că șeful statului îndrăgește foarte mult acest sport.

În această seară, Klaus și Carmen Iohannis sunt așteptați să ajungă la Biserica Romano-Catolică "Sfânta Treime" din centrul Sibiului, începând cu ora 21:00, pentru a lua parte la slujba de Înviere.

Trebuie menționat că de 10 ani de când este președinte al țării noastre, Klaus Iohannis a lipsit de la slujba de Înviere doar în primul an de pandemie, când bisericile au fost închise pentru enoriași. De obicei, înainte să intre în biserică, Klaus Iohannis transmite urări și mesaje credincioșilor care în această noapte sărbătoresc în vierea Domnului.

După slujba de la biserică, șeful statului va petrece sărbătorile pascale în mod discret, în familie, alături de soția sa, Carmen.

Ar mai fi de spus că, deși Klaus Iohannis este luteran, în fiecare an alege să participe la slujba de înviere de la Biserica "Sfânta Treime", având în vedere că soția sa, Carmen, este romano-catolică. De cele mai multe ori, Prima Doamnă cântă și în corul bisericii.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole