Antena 3 CNN Actualitate Religie PAȘTE 2017. Miracolul Luminii Sfinte de la Ierusalim. Cum apare focul sfânt din Rai

PAȘTE 2017. Miracolul Luminii Sfinte de la Ierusalim. Cum apare focul sfânt din Rai

S.T.
1 minut de citit Publicat la 11:04 16 Apr 2017 Modificat la 11:04 16 Apr 2017

PAȘTE 2017. LUMINA SFÂNTĂ. Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşti la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu frige.

CUM APARE LUMINA SFÂNTĂ. Lumina este adusă credincioşilor de patriarhul Ierusalimului.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare - sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

PAȘTE 2017. LUMINA SFÂNTĂ. După desfăşurarea slujbei, patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, patriarhul este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în "Capela Îngerului", însoţit - conform tradiţiei - numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

CUM APARE LUMINA SFÂNTĂ. Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

CUM APARE LUMINA SFÂNTĂ. Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului.

CUM APARE LUMINA SFÂNTĂ. Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole