Antena 3 CNN Life Sănătate Pas important pentru tratarea depresiei. Cercetătorii au descoperit sursa pesimismului 

Pas important pentru tratarea depresiei. Cercetătorii au descoperit sursa pesimismului 

<1 minut de citit Publicat la 09:56 17 Aug 2018 Modificat la 09:56 17 Aug 2018

O mare parte din pacienţii ce suferă de afecţiuni neuropsihiatrice, precum anxietate sau depresie, au parte de o stare negativă ce îi poate face să se axeze pe partea mai puţin plăcută a unei situaţii decât pe beneficii.

Neurologii din cadrul MIT au descoperit o regiune a creierului ce poate genera acest tip de stare pesimistă. În testele de laborator pe animale, aceştia au descoperit că, prin stimularea regiunii nucleului caudat, animalele luau decizii mai negative. Deciziile pesimiste continuau pe parcursul unei zile întregi după stimularea iniţială, scrie Science Daily.

Specialiştii au încercat în cadrul testelor să refacă pe animale efectele observate la persoanele cu anxietate, depresie sau afecţiune obsesiv compulsivă. Aceşti pacienţi tind să aibă un comportament ritualic pentru a evita gândurile negative. Pentru a testa ipoteza, cercetătorii au stimulat nucleul caudat în timp ce animalelor le era oferită o recompensă asociată unui stimul neplăcut (un suflu de aer în faţă). În cadrul fiecărui test, nivelul dintre răsplată şi pedeapsă era diferit, iar animalele puteau alege dacă acceptă sau nu.

Etichete: depresie
Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole