Antena 3 CNN Actualitate Pârtiile de pe Valea Parhovei, închise. La Cota 2.000, este vânt puternic, iar vizibilitatea este sub 20 metri

Pârtiile de pe Valea Parhovei, închise. La Cota 2.000, este vânt puternic, iar vizibilitatea este sub 20 metri

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 11:10 03 Ian 2021 Modificat la 11:10 03 Ian 2021

Este ultima zi de vacanţă, pârtiile au foat închise din cauza condiţiilor meteo, dar mulţi turişti oricum se vor întoarce acasă azi.

Cei rămaşi totuşi la munte nu vor mai putea participa la aceste sporturi de iarnă, pe Valea Prahovei, pentru că pârtiile au fost închise.

La Cota 2.000, sunt rafale puternice de vânt, iar vizibilitatea este sub 20 m

Dacă mai sunt turişti care vor să urce la Cota 1400 în Sinaia o pot face, dar de la 1.400 la 2.000 m nu se mai poate urca astăzi.

La Cota 2.000 sunt rafale puternice de vânt şi este o depunere continuă de chiciură pe cabluri dar şi pe senzori, iar vizibilitatea este sub 20 de metri.

De această dată, pandemia COVID-19 nu i-a mai speriat pe turişti, iar de Revelion, Valea Prahovei a arătat ca în orice alt an.

Coadă uriaşă la telegondola Sinaia. Administrator pârtie: Nu am mai văzut aşa ceva până acum

A fost coadă uriaşă, sâmbătă dimineaţă, la Telegondola din Sinaia. Turiştii au aşteptat şi câte două ore ca să poată urca la Cota 1.400 sau 2.000 pentru a schia.

Mulţi dintre oamenii care erau la coadă au renunţat să mai stea să aştepte, supăraţi că trebuie să stea mult timp. 

Pentru că a fost vreme frumoasă şi soare, mulţi turişti au vrut să profite şi să urce la cotă, unde pot schia sau se pot da cu placa. Mulţi urcă şi pentru a face poze.

"Din fericire sau din păcăte, nu a mai fost aşa coadă până acum, dar sperăm să apucăm să urcăm pe toată lumea pe munte. 

Noi am încercat să şerpuim coada, ca să se păstreze distanţa. Am solicitat şi ajutorul jandarmilor, ca să ne asigurăm că toată lumea păstrează distanţa şi poartă masca", a spus Cătălin Ţicu, administratorul pârtiei.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole