Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Comuna din România cu cea mai lungă pârtie din ţară pe care se poate schia tot anul

Comuna din România cu cea mai lungă pârtie din ţară pe care se poate schia tot anul

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:00 06 Oct 2023 Modificat la 20:00 06 Oct 2023

Se va întâmpla în comuna Arcan din Gorj, aproape de zona montană Rânca, acolo unde doi oameni de afaceri au pus în practică o idee care să funcționeze pe toată perioada anului. Pârtia va avea o lungime de 350 de metri și va putea fi folosită indiferent de anotimp. 

Pentru schi, pârtia va avea două benzi, dintre care una are o înclinație de 24 de grade. Nici amatorii de tubing nu au fost neglijați. Pentru ei cea mai lungă pârtie din ţară va avea trei piste. 

"Pârtia are în jur de 187 de metri pe cele două paralele (nr. pârtia de schi) și cam 200 de metri celelalte (nr. pistele de tubing)", spune Gabriel Ardereanu, investitor local. 

[GAL layout="3"]

Toată investiția de peste două milioane de euro a fost realizată din fondurile societății pe care o dețin, plus un împrumut din bancă.

"Am hotărât să facem ceva, încât avem o parte din angajații companiei care sunt din această zonă şi să avem tot timpul anului activitate", a mai spus Gabriel Ardereanu, investitor local. 

Cea mai mare pârtie artificială de schi din România, pe care se poate schia tot anul

Iar pentru realizarea acestei afaceri au fost nevoiți să creeze totul de la zero. Nu au avut infrastructură și nu au beneficiat de niciun ajutor din partea statului. După realizarea unui parc de agrement în această localitate, zona a avut parte de un număr mai mare de turiști.

"În două zile de când am anunțat deschiderea pe 28 octombrie, am primit oferte să-și desfășoare activitatea aici o școală de schi, pentru că nu au unde. Deci la noi în țară, în afară de sezonul rece, când merg la Brașov, Sinaia și alte pârtii, nu au unde să facă antrenamente. Își pun schiurile în cui și așteaptă zăpada",a mai spus Gabriel Ardereanu, investitor local. 

În jurul pârtiilor artificiale antreprenorii vor realiza și alte zone de relaxare, terenuri pentru practicarea sporturilor și chiar un amfiteatru pentru concerte.

Etichete: partie schi Gorj Arcani
Citește mai multe din România Inteligentă
» Citește mai multe din România Inteligentă
TOP articole