Partidul Conservator britanic, pe marginea abisului. Trei scenarii pentru alegerile istorice din Marea Britanie

Rishi Sunak, prim-ministrul guvernului Regatului Unit, merge, joi, la testul său electoral final, la un an și jumătate de când a preluat conducerea guvernului, în ceea ce pare că va fi o luptă cu morile de vânt pentru supraviețuirea nu doar a guvernului său, dar și a Partidului Conservator, una dintre cele mai vechi formațiuni de pe continent și din lume. Sondajele arată nu doar o victorie zdrobitoare a laburiștilor, dar și o prăbușire electorală nemaivăzută pentru unul dintre cele două partide majore britanice – conservatorii ar putea ajunge în situația de a fi depășiți la numărul de mandate de liberal-democrați, succesorul partidului Whig (vechii rivali liberali ai conservatorilor) și partid „terțiar” în Marea Britanie de mai bine de un secol.

Conservatorii se află la guvernare în Regatul Unit din 2010, aflându-se la finalul uneia dintre cele mai lungi perioade de guvernare a partidului.

Doar în ultimii opt ani, conservatorii au trecut prin cinci prim-miniștri, au fost instigatorii și principalii arhitecți ai Brexit și au fost responsabili de gestionarea pandemiei, nu fără o mulțime de controverse și scandaluri.

La finalul acestor mandate turbulente și în fața unor tensiuni tot mai profunde în interiorul societății britanice, Rishi Sunak intră în alegeri cu un Partid Conservator slăbit de peste un deceniu de guvernare și cu o listă de reușite mult mai mică decât ar fi sperat.

Uraganele Boris și Liz și omul destinat eșecului

Rishi Sunak nu a reușit niciodată să alerge mai repede decât umbra celor doi predecesori ai săi. Intrat în funcție în octombrie 2022, Sunak a preluat un guvern care se clătina serios după un mandat haotic și dominat de controverse și scandaluri al lui Boris Johnson, și după dezastrul scurt dar dens și profund al guvernării Liz Truss.

Sunak a fost ministrul de finanțe al lui Boris Johnson și a făcut parte cât se poate de activ și de implicat în dezastrul produs de guvernarea acestuia – a fost unul dintre susținătorii cei mai fervenți ai Brexit și a făcut parte din echipa care a scos Regatul din Uniune.

„Am votat pentru Brexit și cred în Brexit”, este mărturisirea actualului prim-ministru în 2022, când dădea asigurări că Regatul Unit sub conducerea sa nu va face nicio concesie Uniunii Europene și nu va căuta nici măcar să aibă relații mai bune cu aceasta.

Ascensiunea sa spre Downing Street Nr. 10 a început la mijlocul lui 2022, când scaunul lui Boris Johnson, zguduit de numeroase scandaluri, de o economie tot mai fragilă și de creșteri masive ale costurilor de trai, a început să se clatine puternic.

Rishi Sunak a făcut partea din „gruparea rebelă” care a precipitat căderea guvernului Johnson – în iunie 2022, pe atunci ministru al finanțelor, el a deschis corul demisiilor din guvern care urmau să ducă la demisia lui Johnson.

Imediat după demisia lui Boris Johnson, Sunak s-a înscris în cursă însă a fost învins în competiție internă de Liz Truss, în ciuda faptului că a câștigat un număr mare de competiții și a părut, pentru o perioadă îndelungată, că este favorit să obțină conducerea partidului și guvernului.

Dezastruosul guvern de 50 de zile al lui Liz Truss a deschis, însă, calea spre revenirea politică a lui Sunak. Truss a demisionat la sfârșitul lui octombrie, la momentul depunerii mandatului său ea adunând 44 de zile la Downing Street Nr. 10, un record absolut – cea mai scurtă guvernare din istoria regatului britanic.

Până la Truss, recordurile anterioare fuseseră George Canning (Conservator; 1827; 119 zile de mandat), Frederick John Robinson, viconte Goderich (Conservator, 1827-1828; 131 de zile).

Guvernul lui Truss a provocat un dezastru economic – au dus la creșterea rapidă a inflației, costurilor vieții și dobânzilor și la prăbușirea monedei - politicile sale neoliberale de tăieri de taxe pentru bogați fără să existe și o sursă de finanțare au provocat panică și haos pe piețele financiare.

După demisia lui Truss, Sunak a fost numit fără opoziție premier, însă urmele lăsate de predecesorii săi au rămas profunde și eforturile sale de a depăși moștenirea conservatoare a ultimului deceniu și jumătate au rămas fără succes.

Totuși, politica lui Sunak a rămas tributară tradiției conservatoare și politicilor economice business as usual – economia a la Thatcher și naționalism anti-imigraționist și pro-Brexit. scrie că deși moștenirea sa a fost o ruină, Sunak nu a făcut mare lucru pentru a reconstrui și nici nu a părut interesat să ia vreo măsură ambițioasă.

Partidul Reformei și „radicalul fără rușine” Farage

Coșmarul electoral al conservatorilor lui Rishi Sunak a devenit material mai ales la începutul lui iunie, când Nigel Farage, politicianul britanic cunoscut recent tot mai mult pentru faptul că încasează constant lovituri cu milkshake-uri când merge pe stradă, a anunțat că renunță la non-combatul politic și că va candida în alegeri.

Farage preia, astfel, o parte semnificativă a electoratului radicalizat de extremă dreapta care până acum îi vota pe conservatori. În unele sondaje recente, Partidul Reformei al lui Farage a reușit chiar să-i depășească.

În aritmetica electorală a alegerilor britanice, marea problemă a conservatorilor este nu doar că Reform ar putea să le ia mandate, ci și că le va face treaba mai ușoară unor laburiști – alegerile se desfășoară în 650 de circumscripții într-un singur tur, pe principiul First-Past-The-Post (câștigătorul ia totul).

Un astfel de sistem este predispus la situații în care un al treilea candidat cotat mai slab poate să câștige pentru că ceilalți doi își contestă voturile din același bazin electoral.

Reform UK promite să înghețe complet imigrația „neesențială”, să scoată Marea Britanie din CEDO pentru a putea comite abuzuri la adresa migranților, și să impună amenzi companiilor care apelează la angajarea muncitorilor străini.

„Suntem fără rușine radicali, vrem schimbare, pentru că ce este acum nu funcționează”, declara Farage la mijlocul lunii iunie.

Redefinirea „Zidului Roșu” 

Vreme de decenii, Partidul Laburist s-a bazat pe o serie de circumscripții „sigure” pentru ei, aflate în nordul și centrul Angliei.

Așa-zisul „Zid Roșu” reprezintă inima Angliei industriale, zonele dominate de muncitori, care au fost progresiv pierdute la ultimele alegeri de Partidul Laburist condus de Corbyn.

Acum, pe fondul prăbușirii conservatorilor, dar și a unui partid laburist tot mai puternic sub conducerea lui Keir Starmer, pare că aceste zone vor fi recâștigate. Mai mult, pare că Zidul Roșu va fi redefinit radical pentru a include circumscripții de o parte și de alta a nordului Angliei.

Mai mult decât atât laburiștii ar urma să obțină victorii extrem de importante și în Scoția, unde SNP (Partidul Național Scoțian, pro-independență) pare să treacă și el printr-o perioadă de cădere electorală.

Keir Starmer ar putea să-i aducă pe laburiști la cea mai mare victorie a lor din istorie

Un personaj puțin cunoscut pe plan internațional și destul de dificil de analizat chiar și în ce privește politica internă, Keir Starmer are meritul de a fi readus Partidul Laburist într-o poziție de forță după căderea lui Jeremy Corbyn.

Deși forța din sondaje a laburiștilor din prezent se datorează și eșecului aproape generalizat al conservatorilor, Starmer poate fi creditat cel puțin cu faptul că a scos Partidul Laburist din abisul de controverse constante în care zăcea în vremea lui Jeremy Corbyn.

Totuși, scrie că în așteptarea unei victorii istorice a laburiștilor, votanții britanici încă nu știu prea multe despre Starmer, iar așteptările lor pentru el ca prim-ministru sunt cel puțin ambivalente.

Un sondaj recent pe 2.011 votanți, agregând și alte sondaje și cercetări din ultimii cinci ani, sugerează că liderul opoziției laburiste rămâne un mister pentru populația britanică, continuă Politico.

Există, însă, și un optimism prudent – Starmer este semnificativ mai popular decât orice lider conservator și este văzut ca având calități importante pentru un premier – este văzut mai ales ca muncitor și competent.

Votanții erau de două ori mai dispuși să spună că Starmer este un bun lider, prin comparație cu Sunak. Starmer este văzut, de un număr important de britanici ca „un lider puternic, care ar fi sincer cu publicul”.

De asemenea, eforturile sale de a transforma partidul în urma moștenirii lăsate de Jeremy Corbyn pare că au avut succes – peste 40% dintre intervievați spun că actualul lider a ajutat la unificarea partidului și că eforturile sale de a elimina extremismul din platforma formațiunii au fost de scuces.

În total, sondajul arată că deși votanții nu văd neapărat un „personaj salvator” în Keir Starmer, își doresc, totuși, schimbarea, și văd un guvern laburist ca fiind preferabil oricărui alt aranjament.

Scenarii pentru alegerile de mâine – de la extincție electorală la înfrângere decisivă

În acest moment, toate sondajele indică faptul că Partidul Laburist va câștiga aceste alegeri. Așa cum se întâmpla în apropierea zilei alegerilor, totuși, sondajele s-au mai temperat puțin, iar diferența dintre laburiști și conservatori s-a micșorat ușor, însă rămâne semnificativă.

Scenariul 1: Înfrângere zdrobitoare pentru conservatori. Partidul, în pragul „extincției”

În cel mai prost scenariu pentru conservatorii lui Rishi Sunak, votanții britanici ar trimite formațiunea spre ceea ce s-ar numi „extincția electorală”. În acest scenariu, laburiștii ar obține o majoritate istorică de peste 500 de mandate.

Partidul Laburist – peste 500 de mandate

Liberal-Democrați – 80-85 de mandate

Partidul Conservator – 20-25 de mandate

Reform UK – până în 85 de mandate mandate

Într-un astfel de scenariu, conservatorii ar deveni o forță absolut marginală în politica britanică, liberal-democrații și Reform UK consolidându-se ca principale partide de opoziție.

Scenariul 2: Cel mai probabil, o victorie categorică a laburiștilor

Cel mai probabil scenariu este cel în care laburiștii obțin o victorie categorică împotriva rivalilor săi, vor forma un guvern monocolor, însă conservatorii rămân unul dintre partidele importante de opoziție.

Important de menționat este, însă, că și în acest scenariu ceva mai ușor de gestionat pentru conservatori, înfrângerea ar fi uriașă, mai ales în condițiile rezultatului alegerilor din 2019, când Boris Johnson ducea partidul la victorie în mijlocul tensiunilor legate de Brexit, obținând 365 de mandate.

Partidul Laburist – peste 440-470 de mandate

Liberal-Democrați – 60-70 de mandate

Partidul Conservator – 70-80 de mandate

Reform UK – 5 mandate

Scenariul 3: Conservatorii depășesc așteptările

Un al treilea scenariu, cel mai puțin probabil, este acela în care conservatorii reușeșesc să depășească toate așteptările și să câștige un număr important de mandate, suficiente cât să le fie asigurată rămânerea ca forță politică relevantă la vârful politicii britanice.

Chiar și în acest scenariu, însă, conservatorii pierd puterea și intră în opoziție, însă ar exista șanse ca Rishi Sunak să continue la vârful partidului.

Partidul Laburist – peste 330 de mandate

Liberal-Democrați – 40-50 de mandate

Partidul Conservator – 150-160 de mandate

Reform UK – până în 5 mandate