Antena 3 CNN Politică Alegeri parlamentare Partidul acuzat că a luat din voturile PSD a promis pe TikTok că împarte șaorma: „Mâncare în școli și, bineînțeles, o șaorma”

Partidul acuzat că a luat din voturile PSD a promis pe TikTok că împarte șaorma: „Mâncare în școli și, bineînțeles, o șaorma”

D.C.
1 minut de citit Publicat la 13:41 02 Dec 2024 Modificat la 13:57 02 Dec 2024

Social-democrații acuză escrocheria secolului, după ce două partide cu nume și sigle aproape identice au obținut peste 200.000 de voturi. Cele mai multe l-a obținut Partidul Social Democrat Unit, un partid cu 34 de candidați, care a pus pe liste pensionari, artiști, ospătari sau șoferi.

Într-un clip de campanie postat pe o rețea socială populară mai ales printre adolescenți, fondatoarea partidului le transmite celor care o urmăresc să vorbească cu părinții lor și să-i trimită la vot.

„Eu n-am fondat PSD Unit pentru bani. Avem bani”, spune fondatoarea partidului în timp ce aruncă un teanc de bancnote pe o masă. Apoi continuă: „Pentru copiii de astăzi am fondat acest partid nou. Să facem o schimbare împreună și uniți. Să vorbești cu părinții voștri să meargă la vot”, spune Oana Crețu, președinta partidului.

Într-un alt clip în care spune că partidul ei va face reformă în sistemul de educație, Oana Crețu, îi oferă o șaorma unui băiat și îi spune că va fi mâncare în școli și, bineînțeles, șaorma, dacă românii vor vota PSD Unit pe 1 decembrie.

„Avem nevoie de votul vostru. PSD Unit are șanse să intre în Parlamentul României pentru a face reforma în educație și reforma fiscală, ca acestea să fie o realitate. Comentați la toate postările de pe Tiktok. Votăm pe 1 decembrie PSD Unit. Faceți comentarii masiv. Vorbiți cu toată lumea, cu toți adulții să voteze pe 1 decembrie PSD Unit, un partid nou, o forță politică nouă”, își începe clipul fondatoarea PSD Unit. Apoi în cadru apare un adolescent, iar ea anunță: „Prima șaorma oferită de PSD Unit. Primul copil care a primit șaorma”. Apoi îl întreabă pe băiat dacă îi place șaorma. „Mulțumesc foarte mult, chiar îmi place foarte mult. Trebuie să fie mâncare în școli.  Votați PSD Unit. O să vorbim și cu părinții noștri să voteze, să avem un viitor mai bun”, spune acesta.

Iar clipul este încheiat triumfal de președinta sa: „Mâncare în școli și, bineînțeles, o șaorma”.

Citește mai multe din Alegeri parlamentare
» Citește mai multe din Alegeri parlamentare
TOP articole