Prezența estimată la urne reprezintă un alt motiv de alarmă pentru partidul președintelui Joe Biden.
Potrivit unui sondaj realizat de SSRS pentru CNN, doar 27% dintre alegătorii înregistrați în 50 de state americane se declară "foarte entuziasmați" să meargă la vot.
Este o scădere de 10% față de scrutinul anterior de la jumătatea mandatului.
Economia țării și finanțele personale erodate de inflație sunt, de departe, cea mai mare problemă pentru electoratul din SUA.
Sondaj realizat pentru CNN: 55% dintre americani, nemulțumiți de situația lor financiară
Procentajul celor care pun acești factori pe primul loc în opțiunea lor pentru un candidat sau altul este de 51%.
Urmează legislația privind avortul, indicată de 15%, și alte subiecte precum legislația privind armele de foc (7%) sau imigrația (6%).
75% dintre americani cred că economia Statelor Unite este deja în recesiune iar 55% se declară nemulțumiți de situația lor financiară.
Expert politic american: "Democrații se descurcă foarte bine cu votul în avans"
În același timp, popularitatea președintelui Joe Biden a scăzut de la 44% - cât indica un sondaj din vară al CNN - la 41%.
Sondajul SSRS a fost efectuat în perioada 26-31 octombrie 2022, online și telefonic.
Au fost chestionați 1.508 de adulți americani.
Joel Rubin, fost adjunct al secretarului de stat al SUA și expert în politică externă, arată însă că nu doar estimările din sondaje contează, ci și mobilizarea pe care o imprimă electoratului liderii carismatici din ambele tabere.
"Toată lumea e cu ochii pe cifrele care estimează prezența la urne. Întrebarea este cine va merge la vot. Democrații se descurcă foarte bine cu votul în avans: avem o perioadă în care americanii din majoritatea statelor pot vota înainte de 8 noiembrie.
De asemenea, se poate vota prin corespondență. Democrații stau foarte bine în această privință, comparativ cu acum patru ani, când s-a desfășurat scrutinul anterior de la mijloc de mandat.
Expert politic american: "Prezența în campanie a unor lideri precum Obama și Trump este un magnet pentru alegători"
Însă rămâne întrebarea: cine va ieși la vot.
Fostul președinte Barack Obama atrage mulțimi în campanie, în Wisconsin şi în Philadelphia, îi motivează pe oameni să iasă la vot.
Este trimis în statele care decid scrutinul.
La fel procedează fostul președinte Donald Trump pentru tabăra republicană: merge în Iowa și încearcă să obțină voturi pentru candidații republicani în Camera Reprezentanților, unde cursa este foarte strânsă.
Prezența acestor lideri este un magnet pentru alegători şi asta contează, nu doar ce spun sondajele", a declarat Rubin la News Hour with CNN.