În cadrul Festivalul Culturii Arabe din Sibiu, una dintre artistele care picta cu henna, a fost lovită cu un ou crud în cap, sâmbătă, de la terasa uneia dintre cafenele din centrul orașului.
Ouăle aruncate au lovit și consola DJ-ului de la eveniment. Organizatoarea festivalului, Fawzia Rehejeh susține că acest gest este incalificabil.
[GAL layout="3"]"Seara am organizat solo-uri muzicale ale unor artiști din Siria și Iran și muzică tehno-orientală pusă pe vinil. Precizez că pentru toate aceste evenimente am obținut avizul din partea Primăriei Municipiului Sibiu. Dintr-o dată, ne-am trezit că în noi au fost aruncate ouă crude.
Unul dintre acestea a lovit mixer-ul DJ-ului, pe care cred că l-a și stricat. Și mai grav, un alt ou a lovit una dintre artistele care picta henna iar gălbenușul s-a împrăștiat pe invitați ai Festivalului. Gestul este incalificabil și inacceptabil. Mai ales într-un oraș care se definește ca fiind capitala bunelor maniere. Cine a aruncat cu acele ouă nu este demn de acest oraș. Ar fi foarte trist ca la baza gestului să fi stat motive rasiste sau arabofobe", a precizat Fawzia Rehejeh., potrivit turnulsfatului.ro.