Antena 3 CNN Actualitate Parlamentul vrea să instituie Ziua Olteniei - ”regiune istorică din nord-vestul României”

Parlamentul vrea să instituie Ziua Olteniei - ”regiune istorică din nord-vestul României”

<1 minut de citit Publicat la 17:01 21 Feb 2017 Modificat la 17:01 21 Feb 2017

Comisia de cultură a Camerei Deputaților discută proiectul de lege, deja aprobat de Senat, privind instituirea datei de 21 martie drept Ziua Olteniei. Proiectul, inițiat în martie 2016 de către 27 de deputați și senatori, a fost aprobat pe data de 1 noiembrie 2016 de Senat în ciuda opoziției guvernului de la acea dată, scriu jurnaliștii de la cursdeguvernare.ro.

Expunerea de motive, semnată de inițiatori, printre care se numără și actualul președinte al Comisiei de cultură de la Cameră, deputatul PNL Gigel Știrbu, are un debut care reflectă calitatea actului parlamentar: ”Oltenia este o regiune istorică din nord-vestul României”.

După o incursiune istorică care începe din vremurile lui Burebista- Oltenia fiind descrisă la un moment dat drept ”sălaș al unor celebri haiduci și panduri”– expunerea de motive, lungă de 2 pagini, încheie decisiv: ”Pe 21 martie 1821, Tudor Vladimirescu intră în București ținând în mână o pâine mare, semn al păcii și belșugului. Așadar, se cuvine să marcăm ziua de 21 martie, momentul în care Tudor Vladimirescu intră în București și coboară Podul Calicilor, ca fiind Ziua Olteniei”.

Etichete: Oltenia
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole