Antena 3 CNN Be EU Parlamentul European votează în favoarea unui tribunal pentru crimele de război ale Rusiei în Ucraina

Parlamentul European votează în favoarea unui tribunal pentru crimele de război ale Rusiei în Ucraina

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:08 19 Ian 2023 Modificat la 14:13 19 Ian 2023

Cu 472 de voturi pentru, 19 împotrivă și 33 de abțineri, europarlamentarii au decis joi, într-o rezoluție, că liderii militari, politici și cei care au comis efectiv crime de război în Ucraina trebuie judecați și pedepsiți de o curte juridică internațională.

Rezoluția votată la Strasbourg îndeamnă statele membre UE să sprijine înființarea unui astfel de tribunal.

Conform documentului, o astfel de instituție este importantă pentru înfăptuirea justiției în Ucraina, pentru facilitarea cererilor de despăgubiri, pentru un eventual proces de reconciliere precum și pentru descurajarea altor state tentate să imite agresiunea ilegală a Rusiei. 

Unul dintre inițiatorii rezoluției, europarlamentarul USR Vlad Gheorghe, subliniază că documentul cere atât pedepsirea celor care au comis crime de război, crime împotriva umanității, genocid sau fapte asociate acestuia, cât și a liderilor militari și demnitarilor.

Citește și: Putin spune că o victorie Rusiei este inevitabilă și dezvăluie noul obiectiv al războiului din Ucraina

Europarlamentar: "Mesajul este că Europa nu tolerează să rămână criminalii nepedepsiți"

Membru al grupului Renew Europe, Vlad Gheorghe este cel care a creat din prima zi de război cel mai mare grup de sprijin pentru refugiații ucraineni ajunși în România, grup care se numește "Uniți pentru Ucraina". 

”UE trebuie să conducă această luptă împotriva impunității crimelor de război. Votul de astăzi este un mesaj puternic că Europa unită nu tolerează să rămână criminalii nepedepsiți, iar solidaritatea europenilor cu victimele agresiunii este totală”, a spus, la rândul său, europarlamentarul lituanian Andrius Kubilius, coordonatorul rețelei  "United for Ukraine" ("Uniți pentru Ucraina") din Parlamentul European. 

România a ratificat în ianuarie 2022 amendamentele la articolul 8 al Statutului Curții Penale Internaționale, prin care se extinde definiția "crimei de război" atât în cazul conflictelor armate internaționale, cât și în cazul conflictelor armate cu caracter intern și prin care este incriminată folosirea mai multor tipuri de arme în conflictele armate care nu au caracter internațional.

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole