Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Veste uriașă din Parlamentul European: România, la un pas de a scăpa de MCV

Veste uriașă din Parlamentul European: România, la un pas de a scăpa de MCV

<1 minut de citit Publicat la 22:24 25 Oct 2016 Modificat la 22:24 25 Oct 2016

Parlamentul European a adoptat, marţi, o rezoluţie prin care îndeamnă Comisia Europeană (CE) să înlocuiască Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România şi Bulgaria cu un instrument de evaluare a stadiului democraţiei şi statului de drept în toate statele membre ale Uniunii Europene, conform libertatea.ro.

„În scopul opririi abordării actuale (…) privind situaţii percepute ca fiind încălcări ale principiilor democratice, ale principiilor statului de drept şi ale drepturilor fundamentale în statele membre UE, Comisia Europeană trebuie să creeze un mecanism obligatoriu pentru monitorizarea anuală a datelor din aceste sfere”, se arată în rezoluţia adoptată de Parlamentul European cu 405 voturi pentru, 171 împotrivă şi 39 de abţineri.

MCV a fost introdus de CE în momentul aderării României şi Bulgariei la UE, în 2007.

Rolul mecanismului este cel de a monitoriza progresele celor două state în privinţa statului de drept, combaterii corupţiei şi, în cazul Bulgariei, a contracarării criminalităţii organizate.

 

Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole