Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Parlamentul European a votat sancţionarea Poloniei

Parlamentul European a votat sancţionarea Poloniei

<1 minut de citit Publicat la 22:52 01 Mar 2018 Modificat la 22:52 01 Mar 2018

Eurodeputaţii au aprobat joi procedura Comisiei Europene (CE) vizând să sancţioneze reformarea sistemului judiciar şi să plaseze presa din Polonia sub un control strict, considerate de Bruxelles o încălcare a statului de drept, relatează Reuters.

UE a lansat o procedură în baza Articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, care ar putea, în mod teoretic, să conducă la o suspendare a drepturilor de vot ale Varşoviei în Consiliul European, în cazul în care puterea nu revine asupra deciziei sale până la 20 martie.

Partidul Lege şi Justiţie (PiS, conservator, la putere) consideră aceste reforme necesare, pentru a pune capăt unui sistem corupt şi a îmbunătăţi eficienţa justiţiei.

Propunerea CE a fost adoptată în PE cu 422 de voturi la 147. Alţi 48 de parlamentari s-au abţinut, scrie news.ro.
O asemenea decizie, care necesită unanimitatea celorlalte state membre, pare însă puţin probabilă, cu atât mai mult cu cât premierul ungar Viktor Orban a anunţat deja că se va opune.

Noul premier polonez, Mateusz Morawiecki, care a înlocuit-o pe Beata Szydlo în decembrie, caută să scadă tensiunile cu blocul comunitar. El urmează să se întâlnească, pe 8 martie, cu preşedintele CE, Jean-Claude Juncker.

Etichete: Polonia
Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole