Antena 3 CNN Externe Parlamentul din Marea Britanie a validat definitiv acordul cu privire la Brexit

Parlamentul din Marea Britanie a validat definitiv acordul cu privire la Brexit

<1 minut de citit Publicat la 21:29 22 Ian 2020 Modificat la 21:29 22 Ian 2020

Acordul, care reglează modalităţile de ieşire din UE şi care a fost negociat de premierul conservator Boris Johnson cu Bruxellesul, mai trebuie promulgat de Regina Elisabeta a II-a, posibil joi, pentru a deveni lege.

Camera Comunelor, unde premierul dispune de o majoritate zdrobitoare după alegerile legislative din decembrie, şi-a dat deja acordul la începutul lunii ianuarie pentru proiectul de lege privind retragerea Regatului Unit din UE, prevăzută la 31 ianuarie, ora 23.00 (ora Londrei şi GMT).

Textul a fost apoi trimis în Camera Lorzilor, non-aleasă, care a adoptat cinci amendamente, tot atâtea lovituri pentru guvern, în special în privinţa drepturilor cetăţenilor europeni care au reşedinţa în Marea Britanie sau ale copiilor refugiaţi neînsoţiţi.

Însă aceste modificări au fost dezavuate de către deputaţi când proiectul de lege a revenit miercuri în Camera Comunelor, iar camera superioară s-a conformat când textul i-a fost înaintat încă o dată, în cursul după-amiezii.

După adoptarea sa definitivă în Marea Britanie, acordul privind Brexit-ul va trebui ratificat de Parlamentul European, probabil la 29 ianuarie.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole