Antena 3 CNN Externe Parlamentul a adoptat o lege împotriva manifestațiilor publice

Parlamentul a adoptat o lege împotriva manifestațiilor publice

1 minut de citit Publicat la 16:33 14 Dec 2016 Modificat la 16:33 14 Dec 2016

Parlamentul polonez, dominat de conservatorii populiști, a adoptat definitiv marți seara legea privind adunările publice, introducând restricții denunțate de opoziție ca fiind antidemocratice, conform dcnews.ro.

Noua lege introduce în special noțiunea de 'adunare periodică' pentru o manifestație organizată în mai multe rânduri în același loc și la aceeași dată. Acest tip de manifestație va fi de acum prioritară comparativ cu alte inițiative sociale sau politice.

Acestea din urmă se vor putea desfășura într-un loc aflat la o distanță de cel puțin 100 de metri de adunarea periodică. Potrivit Partidului Lege și Justiție (PiS), aflat la guvernare, noua lege ar permite garantarea securității participanților la toate adunările, altfel zis ar împiedica eventuale violențe.

Conform opoziției, aceste reglementări ar permite puterii să împiedice un 'dialog al străzii', limitând astfel libertatea de expresie, și nu au ca scop decât să ofere PiS posibilitatea de a organiza, într-o atmosferă calmă, o dată pe lună, comemorările tragediei aeriene de la Smolensk de la 10 decembrie 2010, în care au murit 96 de persoane, printre care și președintele polonez Lech Kaczynski, fratele geamăn al liderului partidului aflat la putere.

Sâmbătă, această comemorare, care se desfășura în fața palatului prezidențial de la Varșovia, pentru a 80-a oară, a fost ușor perturbată de o manifestație a unor opozanți.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole