Antena 3 CNN Politică Parlamentarii au fost chemați din vacanță să modifice legea vânătorii, după tragedia de la Jepii Mici. Aproape 500 de urși ar putea fi împușcați în 2024, cei mai mulți în Harghita și Covasna

Parlamentarii au fost chemați din vacanță să modifice legea vânătorii, după tragedia de la Jepii Mici. Aproape 500 de urși ar putea fi împușcați în 2024, cei mai mulți în Harghita și Covasna

Robert Kiss
2 minute de citit Publicat la 09:59 15 Iul 2024 Modificat la 09:59 15 Iul 2024

Deputați au fost chemați, luni, din vacanță, pentru o sesiune extraordinară în care să fie modificată legea vânătorii, după tragedia din munții Bucegi, în care o tânără a fost ucisă de un urs, pe traseul turstic Jepii Mici. Plenul Camerei deputaților, care va vota noua formă a legii, se reunește la ora 15, iar înainte va avea loc o ședință a comisiilor de specialitate unde se vor discuta noi propuneri de modificare a legii.

Potrivit proiectului de la Camera Deputaților, se propune împușcarea până la finalul acestui an a unui număr de 426 exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de prevenţie la nivel naţional, şi a unui număr de 55 exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de intervenţie la nivel naţional.

Potrivit anexei la proiectul de lege, cele mai multe exemplare e urs ar urma să fie recoltate în județele Harghita și Covasna, 73 respectiv 54. În județul Mureș sunt 43 de exemplare, iar în județul Brașov ar urma să fie împușcați 45 de urși. Alte exemplare vor fi recoltate în Argeș (30), Bistrița Năsăud (21), sau Buzău (28).

Proiectul de lege prevede că recoltările de urs se fac „în vederea prevenirii atacurilor asupra populației umane și a pagubelor materiale cauzate de atacurile de urs, pentru anul 2024”.

„Exemplarele din specia urs brun, care reprezintă cota de prevenție la nivel național, pot fi recoltate până la data de 31 decembrie 2024, de către vânători sub coordonarea personalului tehnic de specialitate angajat al gestionarului, prin metodele de vânătoare admise”, se arată în proiect.

Proiectul de lege a fost inițiat de fostul ministru al Mediului, senatorul UDMR Tanczos Barna, și a fost semnat de parlamentari de la PSD, PNL, UDMR, AUR și minoritățile naționale.

Săptămâna trecută, specialiștii de la Academia Română transmiteau că speră că „nu vor exista entităţi care să profite de această îngrijorătoare tragedie şi că vom avea cu toţii înţelepciunea de a identifica soluţii eficace pentru rezolvarea acestei probleme”. potrivit unui comunicat de presă.

„Este esenţial ca raportul care va fi transmis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor către Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii să conţină informaţii privind situaţia aplicării cotelor de recoltă/intervenţie pentru sezonul trecut (cu hartă, localizarea punctelor de recoltă, raport pe sexe şi vârste la specia urs etc.), situaţia pagubelor produse de urşi cu distribuţia spaţială la nivelul fondurilor cinegetice, sume plătite pentru despăgubiri, situaţia incidentelor/atacurilor, măsurile luate de autorităţile locale pentru a preveni conflictele om-animal, situaţia aplicării OUG 81/2021 pe segmentul de timp suprapus aplicării ordinului de ministru referitor la stabilirea cotelor”, transmitea Academia Română.

Premierul Ciolacu a cerut sesiunea extraordinară

Săptămâna trecută, premierul Marcel Ciolacu a anunțat convocarea sesiune extraordinare pentru legea vânătorii.

El a fost întrebat de jurnalişti despre cazul tragic al tinerei care a murit pe traseul turistic Jepii Mici din Munţii Bucegi după ce a fost atacată de un urs, ulterior animalul fiind împuşcat, în contextul în care era agresiv şi nu părăsea zona unde se afla corpul victimei.

„Nu neapărat împuşcaţi, să facă o selecţie acolo unde este o zonă de pericol, unde sunt alarmaţi prin primari, prin pădurari, prin localnici. Am vorbit şi cu domnul ministru al Mediului, am vorbit şi cu cei mai implicaţi şi mai ştiutori în domeniu. Este o aglomeraţie în anumite zone, nu mai au mâncare suficientă şi de asta coboară. Am vorbit şi cu domnul Simonis, domnul preşedinte al Camerei, pentru că o astfel de măsură nu se poate decât prin Parlament. Şi, după discuţiile cu ministrul Mediului, pornim o iniţiativă şi vom cere o sesiune extraordinară ca să o trecem prin Parlament”, a declarat Ciolacu.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole