Antena 3 CNN Politică Parlamentarii vor să devină și funcționari publici

Parlamentarii vor să devină și funcționari publici

1 minut de citit Publicat la 14:44 03 Mar 2016 Modificat la 14:44 03 Mar 2016
Deputaţii şi senatorii care au exercitat un mandat complet de parlamentari şi au studii superioare şi diplomă de licenţă pot deveni funcţionari publici fără a da concurs, se arată într-o propunere legislativă privind modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, înregistrată recent la Senat, conform Agerpres.


Cei 37 de senatori de la PSD, UNPR, PNL, ALDE şi independenţi, iniţiatori ai propunerii legislative, consideră că 'legea este în prezent extrem de restrictivă cu privire la intrarea în Corpul funcţionarilor publici, stabilind ca singură condiţie de profesionalizare a funcţiei publice concursul'.

'Nu este actualizată (legea - n.r.) la cerinţele de dezvoltare ale societăţii şi nu are în vedere eficienţa administraţiei publice şi calitatea managementului în administraţie, dar şi experienţa dobândită pentru a ocupa diferite funcţii de conducere. În practica Uniunii Europene, profesionalizarea funcţiei publice nu se limitează la a fi ocupată numai prin concurs şi instituie tratamente juridice distincte pentru anumite categorii de persoane', se arată în expunerea de motive.

Potrivit modificării propuse, funcţionarii publici sunt 'persoanele numite în condiţiile legii într-o funcţie publică precum şi senatorii şi deputaţii care au exercitat un mandat complet de parlamentar', iar 'persoana care a fost eliberată din funcţia publică şi se află în corpul de rezervă al funcţionarilor publici îşi păstrează calitatea de funcţionar public'.

De asemenea, una dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici s-a modificat astfel: 'a promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici sau a exercitat un mandat complet de parlamentar'.

'Intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici se poate face prin concurs naţional sau de drept, pentru parlamentarii care au exercitat cel puţin mandat de parlamentar întreg', se mai arată propunerea legislativă.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole