Antena 3 CNN Actualitate Social Magazinele și restaurantele, obligate să doneze sau să reducă preţul alimentelor înainte de data expirării | Legea a fost adoptată de Parlament

Magazinele și restaurantele, obligate să doneze sau să reducă preţul alimentelor înainte de data expirării | Legea a fost adoptată de Parlament

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:56 20 Feb 2024 Modificat la 19:56 20 Feb 2024

”O lege pentru stoparea risipei alimentare a fost adoptată, astăzi, de Parlament. Consumatorii vor putea beneficia de prețuri reduse la alimente înainte de data expirării și va fi simplificată procedura prin care ONG-urile pot să primească alimente care nu au grad mare de perisabilitate”, informează USR într-un comunicat.

Prin această lege va fi simplificată procedura prin care ONG-urile pot să primească alimente atunci când acestea nu au un grad mare de perisabilitate.

De asemenea, restaurantele, magazinele, cantinele și autoritățile trebuie să aplice cel puțin două măsuri, printre care se află: reducerea prețului alimentelor înainte de data de expirare și folosirea hrănii pentru animale sau pentru compost.

Ministerul Agriculturii va crea o platformă națională de raportare a datelor cu privire la risipa alimentară de la operatori

”În România se pierd anual 2,55 milioane de tone de alimente care ar putea ajunge, de exemplu, la miile de copii care încă se culcă, zilnic, flămânzi. Lupta împotriva risipei alimentare face ca alimente care, altfel, ar ajunge la groapa de gunoi să devină resurse.

Legea a fost elaborată încă de la bun început de un grup transpartinic de lucru, tocmai pentru ca acest proiect să devină realitate, și iată că, după doi ani de negocieri, avem un vot final favorabil”, a declarat deputata USR Diana Buzoianu, coinițiatoare a proiectului.

Ministerul Agriculturii va crea o platformă națională de raportare a datelor cu privire la risipa alimentară de la operatori

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole