Antena 3 CNN Be EU Parlamentul European a adoptat rezoluția care cere blocarea fondurilor de redresare și reziliență pentru Ungaria

Parlamentul European a adoptat rezoluția care cere blocarea fondurilor de redresare și reziliență pentru Ungaria

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 14:40 18 Ian 2024 Modificat la 15:00 18 Ian 2024

Documentul, numit rezoluția B9-0086, a fost adoptat, joi, cu o majoritate de 345 de voturi, fiind înregistrate 104 voturi împotrivă și 29 de abțineri.

Afirmând că "în ultimul deceniu, Ungaria s-a transformat într-un regim hibrid de autocrație electorală", rezoluția "condamnă cu fermitate acțiunile prim-ministrului Ungariei, care a decis să blocheze decizia privind inclusiv pachetul de ajutor pentru Ucraina, în totală lipsă de respect și încălcare a intereselor strategice ale UE".

Totodată, semnatarii atrag atenția că "UE nu poate ceda, în niciun caz, șantajului și nu poate tranzacționa interesele strategice ale Uniunii și ale aliaților săi prin renunțarea la valorile sale."

De asemenea, eurodeputații au reiterat solicitările anterioare adresate Comisiei Europene, de a se asigura că nicio plată în cadrul Fondurilor de Redresare și Reziliență nu trebuie să fie efectuată către autoritățile ungare, până când etapele și obiectivele legate de prima plată nu sunt îndeplinite în mod satisfăcător și nu își dovedesc durabilitatea în practică.

Parlamentarii au invitat Comisia să efectueze o nouă evaluare actualizată, concentrată în special asupra situației independenței sistemului de justiție din Ungaria.

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole