Parlamentul European lucrează săptămâna aceasta în comisiile de specialitate. Comisia pentru Industrie Cercetare și Energie a avut un schimb de opinii cu Petrra de Sutter, vice prim-ministru și ministru al Administrației Publice, Întreprinderilor Publice, Telecomunicațiilor și Serviciilor Poștale din Belgia.
Discuția a fost pe prezentarea programului președinției consiliului. Comisia pentru transport și turism a purtat discuții cu comisarul Adina Vălean în cadrul dialogului structurat, iar comisia pentru petiții s-a aplecat asupra condițiilor de muncă ale profesorilor în Uniunea Europeană.
Citește și: Be EU Facts First: Diferențele dintre Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene
Pe de altă partea, Comisia pentru Afaceri Constituționale a avut o dezbatere despre sistemul permanent de alocare a loculilor în Parlamentul European.
O temă sensibilă a fost abordată de Comisia pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor. Este vorba despre legea privind inteligența artificială. Se fac tot mai mulți pași la nivel european pentru reglementarea acestui nou domeniu care prezintă deja multiple pericole