Antena 3 CNN Externe Parlamentul European cere NATO să deschidă ușa pentru aderarea Ucrainei

Parlamentul European cere NATO să deschidă ușa pentru aderarea Ucrainei

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:13 15 Iun 2023 Modificat la 16:14 15 Iun 2023

Într-o rezoluție adoptată cu 425 voturi pentru, 38 împotrivă și 42 abțineri, eurodeputaţii subliniază că se așteaptă ca "procesul de aderare să înceapă după încheierea războiului şi să fie finalizat cât mai curând posibil", relatează, joi, presa internațională.

Până la obținerea statutului de membru cu drepturi depline, Uniunea Europeană și statele membre, împreună cu aliații NATO trebuie să colaboreze îndeaproape cu Ucraina pentru a dezvolta un cadru temporar referitor la garanțiile de securitate, care urmează să fie pus în aplicare imediat după război, arată instituția europeană.

Parlamentul subliniază că integrarea Ucrainei atât în NATO, cât și în UE, ar spori securitatea regională și globală.

Citește și: Belarus ar putea intra în război în Ucraina, spune Lukașenko

Rezoluția eurodeputaților condamnă, de asemenea, distrugerea, de către Rusia a barajului Kahovka, pe 6 iunie, calificând această lovitură drept crimă de război.

Toți cei responsabili de crime de război, inclusiv de distrugerea barajului, vor fi trași la răspundere în conformitate cu dreptul internațional, avertizează eurodeputaţii.

În finalul rezoluției, Parlamentul European îşi exprimă speranța pentru o recomandare pozitivă din partea Comisiei Europene în ceea ce privește începerea negocierilor de aderare a Ucraina la UE, în contextul în care această a finalizat cu succes cele șapte etape stabilite în avizul executivului comunitar.

Foto: sesiune plenară a Parlamentului European

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole