Antena 3 CNN Externe Parlamentul de la Chișinău a aprobat demisia lui Igor Dodon

Parlamentul de la Chișinău a aprobat demisia lui Igor Dodon

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 17:48 28 Oct 2021 Modificat la 17:48 28 Oct 2021

Cu votul a 70 de deputați, demisia lui Igor Dodon din funcția de deputat a fost aprobată.

„Cum vi s-a ridicat mâna”, a ironizat președintele Parlamentului, Igor Grosu, după procedura de vot.

Totodată, Legislativul a declarat vacant mandatul de deputat ce aparține fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

Anterior, Igor Dodon a anunțat că renunță la mandatul de deputat și a depus cererea de demisie la data de 19 octombrie. 

Socialistul a mai specificat că va rămâne și fără funcția de președinte al PSRM, întrucât aceasta ar urma să fie lichidată în cadrul congresului formațiunii din decembrie.

Astfel, Dodon a spus că își va continua activitatea în calitate de lider al Asociației publice „Uniunea moldo-rusă a antreprenorilor”, propunându-și să consolideze relațiile economice cu Federația Rusă.

„Am acceptat propunerea care mi s-a făcut, să conduc o nouă organizație. Este vorba despre Uniunea oamenilor de afaceri moldo-rusă. Această organizație deja este înregistrată la Chișinău, începând cu luna iunie. Fondator al acestei organizații din partea Federației Ruse este Asociația oamenilor de afaceri Деловая Россия, cea mai mare asociație din Federația Rusă, care are peste 7.000 de membri și o cifră de afaceri de peste 40 de miliarde de dolari. În luna iunie a fost creată organizația, iar eu sunt președintele. Mă voi ocupa de aprofundarea relațiilor bilaterale economice, atragerea investițiilor rusești în R. Moldova, dar și mai multe acțiuni. Nu voi pleca la Moscova pentru că asociația este la Chișinău”, a spus Igor Dodon.

Unul dintre deputații fracțiunii PAS, Babici Ion, a votat împotriva acestei decizii, ceea ce a stârnit râsete în Legislativ.

„Cuiva o să-i lipsească foarte mult colegul, dar noi să avem grijă și o să aveți ocazia să vă revedeți”, a comentat Grosu.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole